Ultima oră

Angajatorii pot primi bani pentru elevii și studenții angajați în vacanță

Mihai Boicu
9 mai 2017 619 vizualizări
Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar în valoare 250 de lei pentru fiecare elevi și student pe care îl angajează.

”Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM Vrancea. Acest stimulent este acordat angajatorilor care încadrează în muncă elevi și studenți în baza unui contract individual de muncã pe duratã determinatã, egalã sau mai micã decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normã întreagã sau, dupã caz, cu timp parţia sau a unui ontract de muncã temporarã, numai dacã durata misiunii de muncã temporarã este egalã sau mai mica decât durata vacanţei. În cazul tinerilor în vârstã de pânã la 18 ani, contractul individual de muncã încheiat cu durata timpului de muncã de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe sãptãmânã se considerã încheiat cu normã întreagã. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar menţionat, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Vrancea, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. Stimulentul lunar acordat este egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare. Stimulentul financiar nu se acordă angajatorilor care încadreaza în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii și nici angajatorii care au beneficiat de stimulent, pentru elevii și studenții respectivi, pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic. (M. B.) 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.