Ultima oră

După ce s-a aghesmuit bine, un căruțas a dat cu oiștea în două mașini!

Dan Chiriac
8 mai 2017 243 vizualizări
Un bărbat din Cîrligele, aflat sub influenţa alcoolului, a scăpat atelajul de sub control şi a provocat un accident neobişnuit

Un accident mai puțin obişnuit s-a produs duminică în comuna Cîrligele. Duminică, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi că un bărbat de 39 ani care conducea un atelaj hipo pe strada Mihail Eminescu din comuna Cârligele, a pierdut controlul acestuia şi a intrat în coliziune cu două autoturisme care se aflau staţionate, provocându-le avarii. În atelaj se mai afla un bărbat de 60 ani din comuna Gugeşti, care s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale şi fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul atelajului hipo a fost şi el testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a  fost întocmit dosar penal. Un alt accident a avut loc pe DN2D. Cercetările au stabilit că un bărbat de 40 ani din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 2D în afara localităţii Bârseşti, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o succesiune de curbe, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din beton de pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoara a conducătorului motocicletei. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. (Dan CHIRIAC)

    

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.