Ultima oră

Proiecte cu impact pentru focşăneni, discutate cu uşile deschise la Primăria Focşani

Alexandra TĂTARU
25 apr 2017 1061 vizualizări
Mai multe proiecte de hotărâre au fost discutate în ședință publică, înainte de a fi analizate de aleşii locali în ședința ordinară de Consiliu Local din această săptămână

La începutul săptămânii, la Primăria municipiului Focșani au avut loc două dezbateri publice ale Subcomisiei de Dialog Social. În cadrul ședințelor publice s-au discutat şi câteva proiecte de hotărâre care urmează să fie supuse aprobării în ședința ordinară a Consiliului Local care va avea loc joi, 27 aprilie. La prima dezbatere, din 24 aprilie, s-au discutat intens două proiecte care au vizat transportatorii privați, respectiv reglementarea circulației rutiere pentru autovehiculele de transport mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, dar și stabilirea tarifului de distanță maximal unic pentru serviciul de transport public local de persoane în regim de taxi, pe raza Municipiului Focșani. În ceea ce privește transportul public local de persoane în regim de taxi, a fost propus un tarif de distanță maximal unic în valoare de 3,7 lei/km.

”Trebuie să terminăm cu «ingineria urbanistică» și să creăm căi de acces”

Având în vedere că în sală nu au fost suficienți reprezentanți ai patronatelor sau societății civile, subiectele s-au reluat și în dezbaterea publică de marți, 25 aprilie, unde s-au mai primit sugestii și au fost date mai multe lămuriri de către edilul șef, Cristi Valentin Misăilă, inițiatorul acestor proiecte de hotărâre. Primarul a precizat că toate modificările aduse vechilor hotărâri de Consiliu Local au ținut cont de toate propunerile primite de la diferite societăți comerciale sau transportatori individuali. Pe lângă cele două teme, în ședința publică din 25 aprilie au mai avut loc discuții privind externalizarea serviciului de iluminat public din municipiul Focșani, ca urmare a definitivării elaborării Studiului de oportunitate, noul Regulament de gestionare a locurilor de parcare prin intermediului S.C. Parking S.A., precum și consultarea și informarea publicului în ceea ce privește elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal și atragerea în intravilan a unor suprafețe de teren. Primarul Cristi Misăilă a precizat, cu privire la acest aspect, că trebuie să se rezolve urgent problema ”ingineriilor urbanistice” în zonele unde populația își construiește locuințe pe terenuri extravilane și le prezintă drept exploatații agricole,  solicitând  să se creeze căile de acces corespunzătoare prin respectarea legii. (A.T.) 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.