Ultima oră

Ce taxe de acces instituie Primăria Focşani pentru vehiculele peste 3,5 tone

Alexandra TĂTARU
25 apr 2017 2009 vizualizări
La Primăria Focșani s-a discutat, în ședință publică, instituirea taxelor de acces pe raza municipiului Focșani pentru autovehiculele de transport mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone

În urma dezbaterii publice, privind reglementarea circulației rutiere pentru autovehiculele de transport mărfuri cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, s-au făcut mai multe propuneri astfel că proiectul de hotărâre a fost îmbunătățit. ”Pentru a ușura accesul autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 3,5 tone, s-a stabilit emiterea unei autorizații unice prin care solicitantul va notifica în scris (fax, e-mail) sau telefonic, dispeceratul Poliției Locale, cu minim 24h înainte de intrarea în municipiul Focșani, precizând numarul de înmatriculare al autovehiculului și grupa de clasificare a acestuia. Autorizația va fi emisă în baza unui abonament lunar sau anual, cu achitarea taxelor prin numerar, card (POS), ordin de plată sau SMS”, au transmis reprezentanții municipalității.

Proiectul de hotărâre urmează să fie supus aprobării Consiliului Local în ședința ordinară de joi, 27 aprilie 2017.

Care vor fi taxele de acces pentru vehiculele cu capacitatea de peste 3,5 tone

Taxele speciale de acces vor fi în funcție de grupa de clasificare a autovehiculului de transport, pe raza municipiului Focșani, după cum urmează:

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3,5 tone și 5 tone taxele de acces vor fi de 10 lei/zi, 30 lei/lună și 200 lei/an;

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 5 tone și 7,5 tone taxele de acces vor fi de 15 lei/zi, 45 lei/lună și 400 lei/an;

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 7,5 tone și 12 tone taxele de acces vor fi de 20 lei/zi, 60 lei/lună și 600 lei/an;

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone taxele de acces vor fi de 30 lei/zi, 90 lei/lună și 800 lei/an.

Pentru cazurile excepționale, prevăzute în Regulamentul aprobat prin dispoziția Primarului municipiului Focșani, se instituie următoarele taxe speciale de acces, funcție de grupa de clasificare a autovehiculului de transport:

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 3.5 tone și 5 tone taxele de acces vor fi de 20 lei/zi, 40 lei/lună și 400 lei/an;

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 5 tone și 7,5 tone taxele de acces vor fi de 30 lei/zi, 60 lei/lună și 600 lei/an;

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată cuprinsă între 7,5 tone și 12 tone taxele de acces vor fi de 40 lei/zi, 80 lei/lună și 800 lei/an;

-         pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone taxele de acces vor fi de 60 lei/zi, 120 lei/lună și 1000 lei/an.

Autorizația unică este emisă în baza unui abonament lunar sau anual, cu achitarea taxelor prevăzute la art. 5 alin (2) și permite accesul unui singur autovehicul/zi. Modelul autorizației unice, a abonamentului, precum și documentele necesare vor fi stabilite în Regulamentul aprobat prin dispoziția Primarului municipiului Focșani. (A.T.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.