Ultima oră

Fostul adjunct Tomiţă Păvăloiu a solicitat ridicarea măsurii controlului judiciar

Gabriel Sava
25 apr 2017 1568 vizualizări
Din 19 aprilie, fostul comisar şef Tomiţă Păvăloiu a fost pus sub control judiciar într-un dosar penal al DNA Galaţi u acesta a contestat măsura procurorului la Tribunalul Vrancea u la termenul din 21 aprilie, Păvăloiu a solicitat recuzarea judecătorului Măndica Badiu

Fostul adjunct al comandantului IPJ Vrancea, comisar şef la momentul respectiv, Tomiţă Păvăloiu, nu este de acord cu măsura controlului judiciar dispusă de DNA la data de 19 aprilie. Fostul număr 2 al șefului IPJ Vrancea este cercetat penal pentru trafic de influență, după cum au precizat procurorii anticorupţie printr-un comunict de presă transmis pe 19 aprilie. Conform materialului de presă, ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 19.04.2017, a inculpatului Păvăloiu Tomiță, la data faptei adjunct al șefului I.P.J. Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii trafic de influență”. Procurorii au precizat şi care sunt obligaţiile inculpatului în perioada în care se află sub control judiciar. ”Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Păvăloiu Tomiță trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar", se indică în comunicatul de presă al DNA. Conform legislaţiei în vigoare, inculpatul poate depune în baza art 213 din N.C.P. Pen. o solicitare privind măsura dispusă de procuror. Alin. 1 din art 213 NCP Pen prevede că "Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond". Plângerea lui Tomiţă Păvăloiu a fost înregistrată la data de 21 aprilie, când a fost, de altfel, şi primul termen în acest dosar. Fostul adjunct a solicitat recuzarea judecătorului Măndica Badiu, cerere care a fost respinsă ca nefondată. Următorul termen a fost stabilit în cursul zilei de miercuri, 26 aprilie.  

 Cercetat pentru o şpagă de 250 euro

 Tomiţă Păvăloiu este acuzat că a pretins și primit 250 euro pentru a ”aranja” un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Procurorii  spun că totul a pornit de la un demers făcut în octombrie 2014. ”În cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Păvăloiu Tomiță, în calitate de  adjunct al șefului I.P.J. Vrancea, a pretins și primit de la o persoană suma de 250 euro. În schimbul acestor bani, inculpatul a promis că va interveni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru a-i determina pe magistrați să pronunțe o soluție de netrimitere în judecată într-un dosar în care persoana respectivă era cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se mai indică în comunicatul procurorilor anticorupție. "Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai precizează DNA Galați. (G. SAVA) 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
., acum 2549 zile, 22 ore, 11 minute, 20 secunde
stai acolo linistit , ca poate o sa stai si inchis in penitenciar daca vei fi gasit vinovat , si tu , si fostii tai colegi pensionati acum .
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.