Ultima oră

Focșănean menținut în arest preventiv pentru trafic de persoane

Gabriel Sava
19 apr 2017 1505 vizualizări
Bărbatul a fost arestat anul trecut, alături de tânăra pe care ar fi traficat-o anterior însă fata a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției

Ionuț Damian, focșăneanul judecat într-un dosar instrumentat de DIICOT Vrancea privind traficul de persoane rămâne în arest după decizia Tribunalului Vrancea. Respinge ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Damian Ionuţ , privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. (…) Cu drept de contestaţie, în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia de marți a judecătorilor vrânceni.  Focşăneanul de 35 de ani a fost arestat anul trecut,  pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Acesta a primit mandat de arestare preventivă, pe 10 iunie, alături de o tanără de 21 de ani din Odobeşti, după ce aceştia ar fi folosit cardul unui client pe care femeia l-a avut client într-un apartament unde practica masajul erotic. Măsura a fost prelungită succesiv chiar dacă, în luna martie, aceeași instanță a decis înlocuirea măsurii cu cea a arestului la domiciliu. La contestație însă, Curtea de Apel Galați a decis menținerea arestului preventiv. Între timp, Pamela Ciobotaru a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a primit un an şi zece luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. “La data de 10.06.2016,  lucrătorii S.C.C.O. Vrancea, în colaborare cu lucrători din cadrul I.P.J. Vrancea, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, au executat trei percheziţii domiciliare, de unde au ridicat mai multe documente, aparţinând unor tinere care lucrau la un salon de masaj erotic, documente ce atestau faptul că au fost efectuate diverse achiziţii de mărfuri cu bani de pe carduri bancare sustrase de la clienţi, un ceas din aur, două calculatoare, telefoane mobile, suma de 1050 euro şi 900 lei, precum şi produse cumpărate cu banii astfel obţinuţi”, se arată în comunicatul de presă al poliţiştilor vranceni de la momentul acţiunii. (Gabriel SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.