Ultima oră

Cinci inculpaţi dintr-un dosar cu ţigări de contrabandă, în libertate

Gabriel Sava
12 apr 2017 1192 vizualizări
Instanţa a dispus marţi punerea acestora sub control judiciar u decizia nu este însă definitivă

Tribunalul Vrancea a decis marţi înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pentru cinci inculpaţi dintr-un dosar privind contrabanda cu ţigări. "Respinge cererea Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vrancea, privind prelungirea măsurii arestului la domiciliu pentru inculpaţii Ferariu Sorinel, Buză Adrian, Oncică Marius, Creţu Cătălin-Constantin, Pascariu Mitică, ca neîntemeiată. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu pentru inculpaţi cu măsura controlului judiciar (...) pentru toţi inculpaţii. În temeiul art. 215 obligă inculpaţii: Ferariu Sorinel, Buză Adrian, Oncică Marius Creţu Cătălin - Constantin, Pascariu Mitică, să respecte următoarele obligaţii: 1) Să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi; 2) Să informeze de îndată instanţa sau organele desemnate cu privire la schimbarea locuinţei; 3) Să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea potrivit programului de supraveghere; 4) Să nu se apropie sau să ia legătura, indiferent de mijloace cu ceilalţi inculpaţi, martori sau persoane solicitate pentru continuarea urmăririi penale. (...) Stabileşte ca organ desemnat cu supraveghere I.P.J. Iaşi. Durata aplicării acestei măsuri pe un interval de 60 de zile începe la rămânerea definitivă a prezentei încheieri", se arată în decizia Tribunalului. Anul trecut, în luna martie, procurorii DIICOT Vrancea depistau în trafic şi apoi, prin extinderea activităţilor şi în alte locaţii, mii de pachete de ţigări de contrabandă. Mai multe persoane ajungeau apoi în arest, după ce se dovedea implicarea acestora în activităţile ilicite. “Acţiunea a fost declanşată ca urmare a faptului că (...) pe raza municipiului Adjud, judeţul Vrancea au fost depistate trei persoane care transportau, cu două autoturisme, din care unul era utilizat pentru a verifica şi securiza traseul de urmat, cantitatea de 4.909 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova ce nu aveau aplicate timbre de accizare”, au precizat la momentul acţiunii, procurorii DIICOT. Tot atunci au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 160.000 de pachete de ţigări, 37.282 de lei, 2.250 de euro, 750 de lire sterline, 630 de ceasuri de mână, bijuterii din aur, fiind indisponibilizate cinci autoturisme. Inculpaţii din acest dosar sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă calificată în formă continuată prev. de art.367 al.1 C.pen. şi art.270 al.3 rap. la art.274 din Legea nr.86/2006 – Codul vamal cu aplic. art.35 al.1 C.pen. (G. SAVA) 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.