Nereguli depistate în controalele derulate la societățile cu profil forestier
Lucrătorii de poliție și inspectorii silvici au continuat controalele pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase. Chiar dacă aceste acțiuni sunt regulate, echipele de control au descoperit nereguli la depozitele și la punctele de lucru ale unor societăți care au ca obiect de activitate exploatarea forestieră. ”Pe 4 aprilie, în urma controlului efectuat la depozitul de material lemnos al unei societăți din comuna Câmpuri, administrată de către un bărbat din localitate, s-a constatat faptul că aceasta a expediat cantitățile de 20,70 mc. lemn de foc din specia fag și 30,90 mc. lemn de foc din specia carpen fără proveniență legală. De asemenea, s-a mai constatat faptul că registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase aparținând depozitului nu era completat la zi. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b și art. 21 lit. c din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind confiscată contravaloarea cantității de 60,60 mc. material lemnos”, au precizat oamenii legii.
Controalele au continuat la Nereju
Pe 6 și 7 aprilie, oamenii legii au mers în control la mai multe depozite și instalații de prelucrare a lemnului din zona Nereju. În urma controlului efectuat la instalația de prelucrare a materialului lemnos aparținând unei societăți din comuna Nereju s-a constatat faptul că aceasta a deținut cantitatea de 2,33 mc. cherestea din specia rășinoase fără proveniență legală. De asemenea, s-a constatat că registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase al societății nu era completat la zi. Pe lângă amenda aplicată administratorului societății, echipele de control au dispus confiscarea cantității de 2.33 mc material lemnos. Probleme similiare au fost descoperite și la un alt agent comercial. Astfel, s-a constatat faptul că societatea a vândut cantitatea de 2,58 mc. lemn de foc din specia fag fără proveniență legală. De asemenea, la depozitul societății nu a fost identificat registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase. La data de 7 aprilie a.c, în urma controlului efectuat la instalația de prelucrare a materialului lemnos aparținând unei societăți din comuna Nereju s-a constatat faptul că registrul de evidență al intrărilor – ieșirilor de materiale lemnoase nu era completat la zi.
Un șofer din Poiana Cristei a rămas fără lemne și fără mașină
Pe 7 aprilie a.c, ora 03:00, pe DJ 205R – comuna Cotești, a fost depistată o autoutilitara, condusă de un bărbat din comuna Poiana Cristei, care transporta material lemnos (lemn de foc din specia fag), fără documente legale de proveniență. În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării materialului lemnos și a mijlocului de transport, au precizat polițiștii români. (G. SAVA, D. CHIRIAC)














