Ultima oră

Fost polițist din Odobești condamnat într-un dosar cu trafic de minori

Ionel Sclavone
5 apr 2017 4811 vizualizări
George Miron, fost polițist în cadrul IPJ Bacău, cu domiciliul în orașul Odobești a fost condamnat de Tribunalul Bacău într-un dosar având ca obiect traficul cu minori. Surse din poliție ne-au relatat că George Miron a activat, până la începerea cercetărilor în dosar, ca agent la un post de poliție dintr-o comună băcăuană.

Sentința în cazul polițistului a fost dată pe 4 aprilie, el fiind sancționat cu un an de închisoare cu suspendare. De asemenea a fost condamnat la interzicerea drepturilor de a ocupa o funcție publică și de a-și exercita profesia în executarea căreia a săvârşit infracţiunea, vreme de doi ani. Polițistul va trebui să presteze și muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile, la Primăria Odobești.

George Miron a fost condamnat în baza articolului 299 aliniat 2 din Codul Penal: „pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta“.

Instanța i-a mai stabilit și un termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care trebuie să se prezinte în mod regulat la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, să permită vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe schimbarea locuinței şi deplasările care depășesc 5 zile.


În același dosar, au mai fost condamnate alte trei persoane, Florin Trincă și Eduard Mihai Moisă din Adjud precum și Florin Claudiu Vieru din Sascut, Bacău.

Florin Trincă a fost pedepsit la 4 ani și opt luni de închisoare şi patru ani de interzicere a unor drepturi, pentru trafic de minori și tentativă de viol. Tribunalul Bacău l-a condamnat pe Eduard Mihai Moisă la 2 ani şi 8 luni închisoare şi 4 ani de interzicere a unor drepturi pentru trafic de minori și proxenetism. Florin Claudiu Vieru a fost condamnat pentru proxenetism la doi ani închisoare şi patru ani de interzicere a unor drepturi. Sentința Tribunalului Bacău nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 10 zile de la data comunicării.(Ionel Sclavone)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.