Acoperişurile a două case mistuite de flăcări
Miercuri dimineaţă, pompierii vrânceni au intervenit pentru stingerea incendiilor produse la două gospodării din oraşul Mărăşeşti şi comuna Năruja. În jurul orei 05.40, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, anunţa producerea unui incendiu la o locuinţă din oraşul Mărăşeşti. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj cu o autospecială din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu care a acţionat, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mărăşeşti, pentru localizarea şi lichidarea incendiului ce cuprinsese acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de cca. 150 mp. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Tot miercuri dimineaţă, în jurul orei 06.30, două echipaje cu două autospeciale din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au intervenit în satul Podu Stoica din comuna Năruja, pentru stingerea unui incendiu produs la acoperişul unei locuinţe. În acest caz a ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp., cauza acestui eveniment fiind, cel mai probabil, coşul de fum deteriorat. (Dan CHIRIAC)












