Din aprilie se mărește stimulentul de inserție pentru părinții care revin la muncă
Valoarea stimuentului de inserție diferă de momentul în care revii la jobValoarea stimulentului de inserție pentru persoanele care se întorc la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni este de 1.500 lei, iar valoarea stimulentului de inserție pentru cei care se întorc la job după ce copilul împlinește 6 luni va fi de 650 de lei, conform Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
De la 1 aprilie intră în vigoare prevederile OUG 6/2017, care prevede creșterea sumei. Plata stimulentului de inserție încetează când copilul împlinește doi ani sau trei ani, în cazul copilului cu handicap. În cazul persoanelor care obțin venituri cu minimum 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de doi ani (respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap), acordarea stimulentului se prelungește până când copilul împlinește trei ani (respectiv patru ani, în cazul copilului cu handicap). Indemnizația de creștere și stimulentul de inserție nu se pot cumula. Stimulentul de inserție poate fi cerut de oricare dintre cei doi părinți ai copilului, iar acesta se poate solicita pentru fiecare naștere. Dreptul este acordat, conform actului normativ amintit, în baza unei cereri și a următoarelor acte: actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul ori livretul de familie (originalele și copiile); actele doveditoare care să ateste că, în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului, solicitantul a realizat timp de cel puțin 12 luni venituri impozabile; dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate; orice alte documente care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate (faptul că solicitantul stă în România împreună cu copilul/copiii pentru care cere banii). (M. B.)














