Ultima oră

Ce soluții propune municipalitatea pentru fluidizarea traficului

Alexandra TĂTARU
28 mar 2017 1521 vizualizări
Instituirea unor sensuri unice ar putea fi o soluție pentru fluidizarea traficului, anunță municipalitatea

La dezbaterea publică despre bugetul local 2017, de săptămâna trecută, cei prezenți în sala de ședințe au pus problema traficului aglomerat pe anumite străzi și ambuteiajele din unele intersecții.

Edilii municipiului au anunţat că au unele idei care să conducă la fluidizarea traficului în municipiu, dar acestea nu pot fi puse în practică până când nu se va termina Studiul de Fezabilitate privind mobilitatea urbană, comandat de Primăria Focșani. Una dintre soluții ar fi chiar instituirea unor sensuri unice de circulaţie pe străzi importante. „Studiul de mobilitate vizează creşterea eficienţei în trafic şi reducerea consumului de noxe în atmosferă. În baza acestui studiu de mobilitate, care presupune inclusiv includerea în  traseele pentru transportul public de călători a localităţilor din imediata vecinătate, Goleşti, Cîmpineanca, Vînători, Milcovul, avem în vedere să elaborăm un studiu de trafic. Avem câteva ideii de fluidizare a traficului în Focşani, inclusiv instituirea unor sensuri unice mari. Nu spun mai multe până nu vedem rezultatele studiului”, a menţionat primarul Cristi Misăilă. De asemenea, edilul a menționat că pe portalul Ministerului Transporturilor se specifică faptul că, în perioada următoare, sectoare de Drum Național care traversează orașele vor fi cedate administrațiilor locale. Astfel că și sectorul de DN 85, care acum nu mai ocolește orașul, ci îl traversează, se poate amenaja pe toată lungimea sa. Primarul Misăilă a mai spus că va avea ca obiectiv, nu se știe când, să amenajeze piste de bicicletă și trotuare pe toată lungimea acelui sector și să reamenajeze intersecția Focșani – Golești – E85, o intersecție periculoasă în care s-au produs numeroase accidente. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
pardalian, acum 598 zile, 7 ore, 50 minute, 4 secunde
e 85 are niste gropi de sare tirurile turcesti cu tot cu fetitele luate la `ocazie` .. traficul nu e asa infernal... decat daca gasesti o soferita care nu stie ca are si maneta de citeste integral
Penelopa, acum 598 zile, 19 ore, 40 secunde
Eu una stiu ca DN85 trece tot pe acolo.Nu cred ca s-a mutat singur, astfel incit sa nu mai ocoleasca si brusc s-a decis sa traverseze orasul. Faptul ca trece prin domeniul public al municipiului este citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.