Ultima oră

Care sunt primele zece blocuri din Focşani care vor fi reabilitate cu fonduri europene

Alexandra TĂTARU
27 mar 2017 3178 vizualizări
Zece blocuri din municipiul Focşani vor fi reabilitate termic cu fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

Este vorba despre Blocul Nr. 15 din strada Unirea Principatelor Nr. 15, Blocul 1 cu scările 1, 2 şi 3 de pe Bulevardul Bucureşti, Blocul B3, scara 3 de pe Bulevardul Unirii Nr. 4, Blocul 35 de pe Bulevardul Unirii Nr. 35, Blocul Nr. 37 de pe Bulevardul Unirii Nr. 37, Blocul 44, scara 1, de pe Bulevardul Unirii Nr. 44, Blocul 46, Scara 1 de pe Bulevardul Unirii 46, Blocul 29 de pe strada Bucegi Nr. 29, Blocul C3 de pe strada Revoluţiei Nr. 11 şi Blocul 43 de pe strada Brăilei Nr. 43.

 Reducerea consumului de energie primară în clădiri 

Cererea de finanţare nu poate include mai mult de zece blocuri, fiecare dintre acestea constituind o componentă în cadrul proiectului pentru care se solicită finanţarea. Pentru fiecare dintre aceste blocuri s-au întocmit documentaţiile de expertiză tehnică, raportul de audit energetic şi documentaţia de avizare pentru lucrările de intervenţie (DALI), iar în şedinţa de marţi a consiliului local, aleşii municipali se vor exprima asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea documentaţiilor şi indicatorilor tehnico-economici, faza DALI. Acest sprijin din partea Uniunii Europene are ca scop sprijinirea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile în infrastructura publică, inclusiv clădiri publice şi în sectorul locuinţelor. Principalele rezultate prevăzute a fi atinse prin promovarea investiţiilor cu scopul de a îmbunătăţi eficienţa energetică în clădirile publice şi rezidenţiale sunt reducerea consumului de energie primară în clădiri, concomitent cu reducerea gazelor cu efect de seră, se arată în expunerea de motive care stă la baza proiectului de hotărâre. Municipalitatea anunţă că reabilitarea termică a blocurilor presupune mai multe lucrări principale, fără a se limita doar la acestea, precum izolarea termică a fațadelor (parte opacă și parte vitrată), închiderea balcoanelor, izolarea termică a planșeului peste ultimul nivel în cazul șarpantelor și termoizolarea acoperișului tip terasă, izolarea termică a planșeului peste subsol (pentru apartamente situate la parter), înlocuirea lifturilor, repararea acoperișurilor, refacerea finisajelor de pe casa scării, montarea/demontarea echipamente/instalaţii, precum cele de aer condiționat.

Care sunt costurile pe care le vor suporta asociaţiile de proprietari?

Costurile pe care le vor suporta asociaţiile de proprietari sunt de 3,5 % din valoarea lucrărilor de execuție în cazul în care venitul pe persoană sau pe membru de familie este sub 2.196 lei, sau 25% din valoarea lucrărilor de execuție în cazul în care venitul pe persoană sau pe membru de familie depășește suma de 2.196 lei. Proprietarii locuinţelor vor plăti partea lor de contribuţie, în rate, pe o perioadă de 5 ani, prin instituirea taxei de reabilitare termică. Este bine de ştiut pentru cei care au în vedere să intre în programul de reabilitare că este nevoie de acordul a două treimi din proprietarii de apartamente pentru ca cererea să fie acceptată, iar blocurile să fi fost construite în perioada 1950 – 1990. (A.TĂTARU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
abc, acum 2558 zile, 6 ore, 2 minute, 2 secunde
in caz de cutremur vor pica un sfert din ghetorile de apratamente din oras.Le-a picat si tencuiala si tavanul ,unde pun astia poliestrirenul ca or sa cada cu tot cu perete in strada....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.