Ultima oră

„Vă sfătuim ca următoarele victime să nu fiţi voi”- Campanie a IPJ Vrancea

Dana Lepădatu
23 mar 2017 674 vizualizări
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, au desfăşurat o serie de acţiuni de informare şi prevenire la nivelul tuturor centrelor rezidenţiale aflate în subordinea DGASPC Vrancea.

Astfel au fost organizate mai multe întâlniri între copiii beneficiari ai unei măsuri de protecţie specială şi specialiştii acestor instituţii, întâlniri ce au avut drept scop conştientizarea beneficiarilor cu privire la riscurile la care se expun în diferite contexte. Conform reprezentanţilor Poliţiei Vrancea, atât prevenirea delincvenţei juvenile, cât şi victimizarea minorilor, sunt segmente ale prevenirii criminalităţii care necesită o atenţie deosebită. Tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii, ei putând deveni uşor victime ale infractorilor atât datorită caracteristicilor vârstei, teribilismului, cât şi dorinţei de a gusta noul la orice pas. Campania preventivă îşi propune creşterea gradului de informare şi conştientizare a grupurilor ţintă cu privire la comportamentele pre-delincvente şi delincvente, modalităţi de prevenire, gestionare a situaţiilor conflictuale, consecinţe legale situaţii de bullying şi cyberbullying precum şi modalităţi de apărate împotriva traficul de fiinţe umane. Totodată, se urmăreşte ca persoanele aflate într-o situaţie de tip abuziv să conştientizeze pericolul şi să facă primii paşi spre a ieşi din acel mediu. „Tinerii au fost sfătuiţi să adopte un comportament nonviolent, în orice împrejurare şi să se ferească de situaţii care pot genera conflicte şi le pot pune viaţa în pericol”, ne-a declarat Adina Lăscan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea. Informatiile oferite de poliţişti au fost susţinute şi cu materiale informative, broşuri şi afişe. (Dana LEPĂDATU)

 

   

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.