Ultima oră

Delimitarea unor locuri de parcare în Cartierul Bahne, motiv de dispută între un administrator de bloc şi şeful de la parcări

Alexandra TĂTARU
20 mar 2017 773 vizualizări
Delimitarea locurilor de parcare și atribuirea acestora lasă loc de reclamații u un administrator al Asociației de Proprietari nr. 903 sesizează nereguli și nerespectarea unor Hotărâri de C.L.

Administratorul Asociației de Proprietari din Aleea Căminului nr. 5, bl. E 1, Vasilică Nedelcu, a trimis o sesizare redacției noastre privind modul în care s-a făcut marcajul locurilor de parcare din fața blocului, fără să se țină cont de canalele de scurgere. Marcajele au fost făcute, după spusele focșăneanului, în data de 14 martie a.c., de către responsabilul cu locurile de parcare din cadrul Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice, Viorel Bârhală.

 Se reclamă distribuirea incorectă a locurilor de parcare

Reprezentantul Asociației de Proprietari menţionează că locurile au mai fost marcate în decembrie 2015, iar atunci a trimis o primă sesizare Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice Focșani privind distribuirea incorectă a locurilor de parcare. Bărbatul spune că a primit un răspuns nesatisfăcător. ”La acea dată am făcut adrese prin care am relatat că nu s-a efectuat corect distribuirea locurilor, dar și faptul că se bloca calea de acces în scara blocului. Mai mult, domnul Bârhală nu a fost de acord ca numerotarea locurilor să se facă conform HCL, pe Asociaţie și pe adresa corectă, fapt ce a dus la încălcarea Art. 31 din Hotărârea Consiliului Local. De asemenea, nu s-a respectat nici procedura de atribuire a locurilor de parcare. Comisia trebuia să fie formată din 3 membri, fiind inclus și Administratorul sau un delegat din partea Asociației, ceea ce nu s-a făcut, încălcându-se Art. 27, 28 (al 1,2,3), 29, 30, 31. Din aceste motive, locurile au fost date fără ca solicitanților să li se ceară dacă fac parte cu adevărat din Asociația unde doresc să închirieze. Am făcut sesizare către Direcția de Dezvoltare, dar răspunsul a fost dat după bunul plac. În adresa primită toate celelalte blocuri au  adrese corecte, chiar dacă parcările sunt față în față cu blocul vecin. La adresa noastră există un singur număr, Aleea Caminului 7, ca și cum Aleea Caminului nr. 5 nu ar exista”, a sesizat Vasilică Nedelcu.

S-a închiriat un loc la două persoane

Vasilică Nedelcu mai spune că este posibil ca Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice să nu aibă o evidență clară a adreselor și blocurilor, respectiv o situație clară a locurilor de parcare arondate acestora, conform adreselor de domiciliu. ”La acea dată, când s-au făcut primele măsurători, cât și recent, am purtat o discuție la fata locului înainte de a se face marcajul, dar am fost ignorat cu desăvârșire, fapt ce mă duce la ideea că au fost făcute în această formă fără ca nimeni să aibă o evidență clară a adreselor și blocurilor cu parcările arondate fiecăruia. Din acest motiv, tot haosul acesta s-a întors împotriva domnului Bârhală. Timp de o săptămână domnul Bârhală Viorel a fost prezent în această parcare făcând tot felul de măsurători și, din prea mult zel, a închiriat un loc la două persoane. Mai mult, una din persoanele căreia i-a încheiat contractul pe anul 2017 nu locuiește la adresa unde este arondată parcarea, fapt ce duce la încălcarea Art. 10 și 11 din HCL ”, acuză Vasilică Nedelcu.

În fapt, locatarul cu contractul cel mai vechi a fost invitat de către Viorel Bârhală, după spusele lui Vasilică Nedelcu, să-și caute un alt loc de parcare, iar cel cu contractul nou, încheiat în 2017, să rămână acolo unde a plătit, chiar dacă are adresa de domiciliu la alt bloc. ”Instituțiile abilitate ar trebui să se aplece și asupra acestor lucruri relatate și să încerce să ia atitudine ca această persoană să nu mai încalce în mod voit Hotărârile C.L., pe care ori nu le citește, ori le ignoră cu desăvârșire și nu cred că este normal lucrul acesta”, mai specifică Vasilică Nedelcu.

Răspunsul Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice

 Ziarul de Vrancea a prezentat speța şi reprezentanţilor Direcției de Dezvoltare și Servicii Publice Focșani. Responsabilul de la serviciul parcări, Viorel Bârhală, a refuzat un răspuns clar îndreptându-ne spre director sau purtătorul de cuvânt, astfel că ne-am adresat acestora. Am aflat că se va forma o comisie care să verifice în detaliu cele sesizate, iar concluziile le vom afla ulterior. ”În urma reclamaţiei trimise de dumneavoastră referitoare la locurile de parcare din str. Aleea Căminului nr. 5 vă informăm faptul că la nivelul instituţiei noastre s-a format o comisie care va analiza fiecare punct din această speţă, iar concluziile vi le vom comunica în cel mai scurt timp cu putinţă. Comisia va analiza dacă angajatul instituţiei noastre a greşit şi va suporta consecinţele faptei sale, sau dacă locurile de parcare au fost atribuite corect, conform legislaţiei în vigoare. Vă mulţumim pentru sugestiile şi reclamaţiile transmise şi sperăm la o colaborare cât mai bună pentru a îmbunătăţi serviciile oferite”, ne-a transmis Adrian Grosu, purtătorul de cuvânt al DDSP Focșani. (A.T.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului
Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.