Vrâncean cercetat după ce a fost prins cu numere false la Galaţi
Astfel, în data de 12 martie a.c., pe timpul executării unei acțiuni specifice, pe linia traficului cu autoturisme furate, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au oprit în trafic pentru control, pe raza municipiului Galați, un autoturism marca Opel Vectra, ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare belgiene, condus de Mihăiță L.D., în vârstă de 25 de ani, domiciliat în județul Vrancea. “Având suspiciuni cu privire la numerele de înmatriculare ale autoturismului, lucrătorii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit că acestea figurează ca fiind atribuite de către autoritățile din Belgia unui autoturism marca Skoda Octavia, autoturismul oprit în trafic fiind radiat din circulație, din luna mai 2014, iar asigurarea tip carte verde prezentată la control nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind falsă. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și uz de fals”, se arată într-un comunicat al poliţiei de frontieră. (D.C.)