Ultima oră

La moartea lui moș Arghirescu

Vasile Lupu
11 mar 2017 2175 vizualizări
Cu profundă durere, dezamăgire, mânie, disperare, anunț încetarea din viață a lui Gheorghe Arghirescu din Focșani, ieri, 9 martie 2017. Pentru cei care nu au auzit de numele lui, deși, public, în presă și în arhivele organelor administrative a fost pomenit mulți ani, Gheorghe Arghirescu este bunul român care a muncit o viață, a pătimit pentru țară, iar acum a trecut la cele veșnice, așteptând dreptatea de la noul stat de drept românesc.

Orfan de război, împroprietărit cu un teren  de 5000 mp. în Focșani, inravilan, cu titlul semnat  de Regele Mihai Întâi în 1946, cu casa demolată de comuniști, s-a judecat pentru bunurile în valoare de jumătate de milion de  euro timp de 20 de ani. De la jumatatea de milion, acum, de funeralii se îngrijesc prietenii și cei care l-au înțeles.

Victimă a megaexcrocheriei ”AGROIND Focșani”, care a păgubit statul român și cetățenii lui de cel puțin jumătate de miliard de euro, prin concursul și sub colaborarea cvasiperfectă a reprezentanților celor trei puteri în stat, Gheorghe Arghirescu se include în zecile de mii de cazuri ale celor mai vrednici români, care, după zeci de ani de judecată, mor cu dreptatea  consfințită în acte de proprietate autentice și hotărâri judecătorești irevocabile sub cap. 

Actualul DNA n-are însă timpse ocupe decât de cei de la vârf, prinși în răfuielile politice, care nu  se mai termină; iar cei de la vârf se zbuciumă și suferă pentru infractorii de drept comun, hoți, șpăgari, jefuitori de bani publici, care n-au în pușcării condițiile visate pe când furau statul sau  pe conaționali. 

Dumnezeu să îl așeze cu drepții în Împărăția Sa pe vrednicul Gheorghe Arghirescu, iar celor care l-au trimis la El înainte de vreme să le plătească după fapte.

Noi cei rămașiîl pomenim trebuie să înțelegem odată pentru  totdeunaatâta vreme cât vom lăsa confrații noștri fie călcați în drepturile lor, iar în scaunul puterii vom continuaridicăm hoți, mincinoși, trădători de țară,  nu putem cere  străinilor  să ne respecte.

Prieten drag, roagă-l pe bunul Dumnezeu să se îndure de noi!

 

Avocat dr.,

Vasile Lupu


Despre cazul lui Gheorghe Arghirescu, Ziarul de Vrancea a scris aici

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
cetatean guraliv, acum 615 zile, 10 ore, 27 minute, 24 secunde
ASA SE INTIMPLA CIND CAUTI DREPTATEA,DAR DIN PACATE DE CELE MAI MULTE ORI TE LUPTI CU MORILE DE VINT.DUMNEZEU SA-L IERTE ,SA-I FIETARINA USOARA,
, acum 617 zile, 14 ore, 13 minute, 36 secunde
Dumnezeu sa i dea odihna vesnica..poate i,mai bine asa.....bine ca inaltam catedrale,racnim rugaciuni,injuram,ne blestemam,uram....CA NISTE ORTODO SI E SUNTEM.....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.