Ultima oră

DOCUMENT ATASAT: Profesori afectaţi de restrângeri de activitate

Mihaela Vlădescu
3 mar 2017 2965 vizualizări
Pentru aceştia IŞJ organizează pe 22 martie şedinţă publică

13 cadre didactice intră în restrângere totală de activitate din toamnă. Acestea au depus vineri la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea dosare în vederea evaluării. Punctajele obţinute de fiecare vor fi afişate miercuri, 8 martie, urmând ca pe 9 şi 10 martie să depună contestaţie în cazul în care sunt nemulţumiţi. Începând cu data de 13 martie, cadrele didactice afectate de restrângerile de activitate merg la şcolile unde sunt posturi şi catedre disponibile pe specialitatea lor şi unde doresc să profeseze, pentru a depune dosarele în vederea obţinerii acordului. Apoi, pe 22 martie profesorii se prezintă în şedinţa publică ce va avea loc la IŞJ şi vor solicita posturile sau catedrele pentru care au obţinut acordul. “Sunt catedre şi posturi pentru toate disciplinele, mai puţin pentru TIC, unde doamna Veronica Mocanu a depus vineri dosar, dar solicitarea acesteia va fi soluţionată prin detaşare în interesul învăţământului”, a precizat inspectorul şcolar Mihail Fîsan. Lista cadrelor didactice afectate de restrângerile de activitate poste fi consultată pe site-ul ZdV într-un document ataşat acestui articol. (M. V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Daniel Oprea, acum 2580 zile, 21 ore, 3 minute, 22 secunde
Nu le-ar fi rusine de talhari si smenari? directorii tin catedre intregi ascunse pentru rude si prieteni ,apoi vin sa se planga ca intra posturile la restrangere de activitate. Este numai vina ISJ citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.