Ultima oră

Parcarea din spatele magazinului Milcov va fi cea mai modernă din Focşani, cu sistem automat de taxare

Alexandra TĂTARU
28 feb 2017 4843 vizualizări
Intregul perimetru va fi reconfigurat printr-o serie de lucrări gândite să ofere nu numai un grad ridicat de civilizaţie, ci şi de siguranţă

Municipalitatea va investi peste 800.000 de lei pentru reabilitarea intrărilor la blocurile din spatele magazinului Milcov, dar şi pentru realizarea sistemului de supraveghere video şi sistemului automat de parcare. Odată cu reabilitarea infrastructurii pentru calea de rulare, dar şi a zonei pietonale şi iluminatului public, întregul perimetru va fi reconfigurat printr-o serie de lucrări gândite să ofere nu numai un grad ridicat de civilizaţie, ci şi de siguranţă. Astfel, din cele 15 intrări de blocuri care există în zonă, 12 arată jalnic, cu trepte rupte, deplasate şi chiar dislocate, astfel că acestea vor fi refăcute cu bani de la bugetul local.

Care vor fi costurile

Investiţia va costa 235.000 de lei, urmând ca Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice să încheie o convenţie cu asociaţiile de proprietari pentru recuperarea sumei, întrucât lucrările sunt în beneficiul proprietarilor. În schimb, Primăria va introduce în zonă supraveghere video cu acoperire totală şi cu arhivare centralizată a imaginilor. Vor fi montate 16 camere conectate la sistemul de supraveghere municipal, sistem monitorizat prin dispeceratul din Cartierul Sud. Şi pentru că se doreşte a fi cea mai modernă parcare din Focşani, se va amplasa un sistem automat de parcare cu barieră automată de intrare şi ieşire. Prin urmare, va exista un automat de plată pentru a se încasa contravaloarea tichetelor, un terminal de ieşire pentru validarea tichetelor eliberate, acesta fiind echipat şi cu cititor automat de carduri. Respectivele carduri vor permite ieşirea riveranilor în funcţie de intervale orare stabilite de comun acord cu unitatea care va administra parcarea. Acest sistem va costa 300.000 de lei, bani suportaţi de la bugetul local. Primăria Focşani va mai cheltui 20.000 de lei pentru proiectare, inginerie şi studii de teren, 20.000 de lei entru organizarea de şantier, 7.100 de lei asistenţă tehnică, 10.600 de lei taxe, avize şi comisioane, fiind prevăzuţi şi 55.000 de lei pentru cheltuieli diverse şi neprevăzute. Investiţia din strada Eroilor va avea ca termen de execuţie trei luni de la data începerii lucrărilor.

În momentul de faţă, parcarea din spatele fostului magazin Milcovul este reabilitată doar pe jumătate, construcţia părţii a doua urmând să fie reluată când vremea va permite acest lucru. Potrivit municipalităţii, lucrarea are o valoare de 1,1 milioane de lei şi este realizată de SC Dedal Bahamat din Galaţi. Primăria a anunţat că lucrările vor avea şi o garanţie de 60 de luni, ceea ce înseamnă că dacă în acest interval vor interveni deficienţe, acestea vor fi reparate pe cheltuiala firmei. (A. TĂTARU).

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.