Ultima oră

DNA ar putea extinde cercetările şi spre Gabriel Necula în dosarul luminiţelor

Ionel Sclavone
23 feb 2017 4260 vizualizări
Ancheta DNA de la Primăria Focşani s-ar putea îndrepta şi spre fostul viceprimar Gabriel Necula, potrivit unor surse neoficiale u acesta a preluat, spre final de mandat, o parte din atribuţiile fostului primar Decebal Bacinschi u începerea urmăririi penale şi punerea sub control judiciar a fostului primar reprezintă doar primul pas al anchetei DNA

 
 

Ancheta DNA s-ar putea îndrepta şi spre fostul viceprimar Gabriel Necula

 Surse neoficiale susţin că  pistele pe care le urmăresc procurorii în dosarul luminiţelor din Piaţa Unirii s-ar îndrepta şi către Gabriel Necula, fostul viceprimar care, în ultima parte a mandatului, a preluat atribuţiile lui Decebal Bacinschi. Începerea urmăririi penale şi punerea sub control judiciar a fostului primar reprezintă doar primul pas al anchetei DNA în Primăria Focşani. Mai mulţi consilieri locali şi funcţionari publici au fost deja audiaţi. Că ancheta nu se va opri, o confirmă şi comunicatul transmis presei, în care se arată că există şi alte persoane în cazul cărora se fac cercetări. Pe de altă parte, cazul Bacinschi demonstrează că maşinăria de vot a PSD şi a aliaţilor săi din Consiliul Local nu funcţionează întotdeauna în interes public şi că lipsa de transparenţă  în abordarea unor hotărâri poate ascunde încălcări ale legii.
La începutul lui martie anul trecut, procurorii DNA, însoţiţi de jandarmi au descins  în birourile Primăriei din Focşani de unde au ridicat mai mulţi saci de documente, computere şi  alte dispozitive de stocarea  informaţiilor. După un an în care nu s-a mai auzit nimic despre   evoluţia anchetei, o parte din speculaţii au fost confirmate oficial. Decebal Bacinschi a fost pus sub acuzare într-un dosar  al cărui obiect este un contract din 2013, atribuit unei „firme agreate“, Total Strada SRL, pentru achiziţia instalaţiei de iluminat ornamental din Piaţa Unirii. Procurorii susţin că preţul a fost supraevaluat, ceea ce a dus la prejudicierea bugetului local cu 356.642 lei, şi că la data semnării angajamentului, beculeţele erau deja montate. Conform anchetatorilor, la cererea fostului primar, funcţionarii primăriei au simulat organizarea unei  proceduri de licitaţie pentru a acoperi cu hârtii justificative, încălcarea    legii. În perioada următoare vom vedea dacă Decebal Bacinschi va rămâne singurul pus sub acuzare ori va împărţi responsabilitatea şi cu alţii. De asemenea, vom vedea dacă verificările se vor limita doar la acest caz ori se vor amplifica şi în alte direcţii. La momentul  respectiv, s-a specula că procurorii au în vedere mai  multe piste de anchetă care ar viza şi o parte din investiţiile realizate din fonduri europene.
 

Speţa nu este singulară
 

 Instalaţia de iluminat ornamental din Piaţa Unirii

 Trebuie spus, însă, că acest caz nu a fost singurul în care s-a procedat astfel, ci doar unul foarte simplu de instrumentat. Au existat şi alte situaţii similare ceea ce indică un mod de lucru al fostului primar şi al colaboratorilor săi. La doar două luni distanţă după achiziţia care face obiectul anchetei, Consiliul Local a aprobat alocarea a 55.000 de lei pentru construcţia unui gard metalic, în curtea şcolii Anghel Saligny (nr. 5), care exista în teren. Ulterior, Liviu Pogorevici, fostul şef al Direcţiei Juridice din Primăria a confirmat că acesta era un mod de lucru obişnuit în Primăria Focşani. Într-o declaraţie pentru Ziarul Puterea, el a precizat că a refuzat să ia parte la falsificarea unor documente justificative pentru plăţile făcute anumitor firme, în contul unor lucrări realizate din fonduri europene: „Totul a început prin 2013-2014 şi are legătură cu proiectele europene. Ştie toată lumea că felul în care sunt cheltuiţi aceşti bani este controlat la sânge, motiv pentru care este greu să-i furi. În primărie au pus la punct o metodă prin care investiţiile din fonduri comunitare sunt suplimentate cu sume de la buget care nu sunt atât de riguros verificate. Aşa se face că aproape toate proiectele europene au întârzieri şi necesită cheltuieli în plus faţă de cele contractate. De mai multe ori mi s-a solicitat să întocmesc în fals documente pentru a justifica facturi plătite în contul unor lucrări executate fără aprobarea Consiliului Local. Am refuzat să iau parte la asemenea practici iar acest lucru a deranjat anumite interese. Drept urmare, am fost primul suspectat că am sesizat DNA în momentul în care procurorii au venit la Primărie şi au cerut documentele legate de şcolile reabilitate din fonduri europene ".
 

Presupusul abuz în serviciu nu se putea produce fără „ajutorul "Consiliului Local
 

Presupusul abuz în serviciu pentru care este cercetat Decebal Bacinschi n-ar fi fost posibil fără ajutorul (ca să nu spunem complicitatea) Consiliului Local dominat de PSD. În decembrie 2013, la propunerea fostului primar, a aprobat alocarea sumei de 500.000 de lei, pentru plata instalaţiei. Consilierii au acceptat să pună în discuţie proiectul de hotărâre deşi nu li s-au pus la dispoziţie materialele necesare pentru a decide în cunoştinţă de cauză. Solicitarea reprezentanţilor opoziţiei în acest sens nu a primit nici un răspuns. Susţinătorii proiectului, din majoritatea PSD, au tratat subiectul cu superficialitate acceptând doar justificarea că achiziţia se face „pentru cetăţeni ". Nici un moment nu au pus problema, nu au oferit şi nici nu au cerut lămuriri în legătură cu legalitatea demersului. Un rol determinant l-au jucat şi anumiţi funcţionari din aparatul de specialitate care au acceptat să întocmească documentele necesare şi să organizeze procedura fără a ţine cont de prevederile legii.
 

Lipsa de transparenţă poate ascunde încălcări ale legii
 

Lipsa de transparenţă este o caracteristică a administraţiei PSD din Vrancea, atât la nivelul consiliilor locale cât şi la cel al Consiliului Judeţean, şi a făcut obiectul a numeroase dispute cu opoziţia. Teme de mare importanţă pentru comunităţile locale, alocări bugetare pentru diverse activităţi, oportunitatea implementării unor proiecte etc. Sunt tratate superficial, fără a fi dezbătute şi analizate suficient. Maşinăria de vot a PSD blochează orice cerere de transparentizare a activităţii administrative. De mulţi ani, aleşii PSD şi aliaţii lor votează orice li se pune în faţă, fără să-şi pună întrebări sau să ridice obiecţii. Ancheta DNA în cazul Bacinschi demonstrează că mecanismul PSD nu funcţionează întotdeauna în interes public şi că, în multe cazuri, lipsa de transparenţă ascunde încălcări ale legii. (Ionel SCLAVONE)
 
 
 
 
 

 

Citiți  și:

Complice la abuz în serviciu :Șefa investițiilor și directoarea economică din Primărie anchetate alături de Bacinschi;


 Primele declaraţii ale primarului Misăilă cu privire la dosarul DNA în care-i cercetat Bacinschi;
 

Lovitură DNA la Focşani Decebal Bacinschi, cercetat pentru abuz în serviciu în dosarul luminiţelor;

 

Fostul primar al Focșaniului, Decebal Bacinschi,pus de DNA sub control judiciar




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
adi, acum 2616 zile, 3 ore, 12 minute, 48 secunde
Un judet blestemat, in care nulitatile sunt promovate, abuzurile sunt banalitati, prostia e ridicata la rang de virtute, iar prostitutia a devenit fudulie. Ex. : Necula, Vrabie, Ionescu, Mersoiu, citeste integral
ticu, acum 2616 zile, 5 ore, 40 minute, 24 secunde
Tot ce se petrece in CJ si CL Focsani este un trucaj ieftin facut de oameni ieftini,mentionez ca si in primariile din comune este mai rau ! DNA va avea mult de lucru aici la noi si sper ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.