Ultima oră

ENGIE a angajat proiectanți pentru extinderea conductelor de gaze în Vrancea

Ionel Sclavone
21 feb 2017 2067 vizualizări
O firmă din București, Întreprinderea de Reparaţii şi Instalaţii Gaze şi Construcţii Impex SRL (IRIGC), a fost angajată de ENGIE România pentru 2,3 milioane de lei plus TVA să întocmească proiectele tehnice aferente lucrărilor de reabilitare a sistemului existent de distribuție a gazelor naturale precum și pentru înființarea de noi rețele în Vrancea, Buzău, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi și Constanţa. Angajamentul este parte a unui acord cadru mai mare, înmpărțit în șase loturi, care se va derula de-a lungul a trei ani și a cărui valoare totală a fost estimată la 37.589.500 lei plus TVA.

 

 

Acordul cadru pentru „Proiectare și asistență tehnică lucrări  de reabilitare /sistematizare /optimizare sistem distribuție și înființare distribuții noi rețele de gaze naturale“ a fost scos la licitație, de ENGIE România în luna august a anului trecut. Licitația a fost împărțită în șase loturi: Lotul 1 - zona Bucureşti, Ilfov; Lot 2 – judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa; Lot 3 – judeţele Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj; Lot 4 – judeţele Prahova, Braşov, Covasna; Lot 5 - lucrări de proiectare şi asistenţă tehnică aferente înfiinţării distribuţii noi gaze naturale județul Constanţa; Lot 6 - servicii de proiectare lucrări conexe (Proiectare subtraversare CF, Proiectare paralelism CF, Proiectare subtraversare ape, Proiectare supratraversare ape etc.).

„Serviciile de proiectare sunt strict necesare desfășurării în condiţii de deplină siguranţă și securitate a activităţii entităţii contractante și servesc îndeplinirii obiectului de activitate al acesteia, acela de operator de distribuţie gaze natural“, a arătat Autoritatea Contractantă.

Conform legii, ENGIE a stabilit drept criteriu de atribuire pentru departajare ofertanților câștigători „cel mai bun raport calitate preț“ în calcularea căruia prețul reprezenta o pondere de 60% iar experiența profesională diferența de 40%.

ENGIE a atribuit cinci loturi dintre cele șase scoase la licitație

În urma licitației care s-a încheiat pe 10 februarie a.c. au fost atribuite contractele pentru primele cinci loturi. Câștigătorii lotului 1 au fost declarați Coni SRL Mănești, Miral Instal Company București și SC Tractebel Engineering SA. Valoarea de atribuire a fost de 8,8 milioane de lei. IRIGC a câștigat cel de-al doilea lot, din care face parte și Vrancea, pentru 2,33 milioane de lei plus TVA cu aproape 400 de mii de lei mai puțin decât valoarea estimată. 

La procedura de atribuire pentru lotul 3 au participat cinci ofertanți dintre care patru au fost declarați admiși. Câștigătorii au fost Coni SRL Mănești, Tractebel Engineering SA București, Antorest Activ SRL București pentru 6,9 milioane de lei plus TVA. Lotul 4 a fost atribuit pentru 14,5 milioane de lei  General MPM Impex SRL București, Coni SRL Mănești și Instant Construct Company SA București. De asemenea, Instant Construct Company a fost firma câștigătoare pentru lotul cinci al care include proiectarea de lucrări în judeţul Constanţa, pentru 890 de mii de lei plus TVA.

Licitația pentru cel de-al șaselea lot a fost anulată administrativ din cauză nici o firmă nu s-a arătat interesatădepună ofertă.(Ionel Sclavone)

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dumitrascu, acum 634 zile, 4 ore, 44 minute, 58 secunde
Laudabila initiativa dar extinderea acestor conducte , retele , etc . ar fi fost bine de cunoscut pe unde ar fi executate deoarece este necesara o viziune a impactului asupra populatiei , ma refer la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.