Ultima oră

O femeie din Focşani a trecut de la programare la confecţionat mărţişoare

Alexandra TĂTARU
20 feb 2017 11144 vizualizări
O focşăneancă şi-a găsit o nouă pasiune după pensionare u croşetează şi confecţionează păpuşi sau mărţişoare inspirate din tradiţia romanească

Didina Mihăilă are aproape 64 de ani şi, de cinci ani, îşi dedică timpul liber confecţionării de produse handmade. După ce peste 35 de ani a lucrat ca programator, fiind din primele generaţii de informaticieni, a trecut de la computer la lucrul cu croşeta, acul şi aţa.

Mărţişoarele şi păpuşile făcute de Didina au ajuns şi în S.U.A.

  Confecţionează orice, în funcţie de inspiraţia pe care o are. De la cercei, coliere cu mărgeluţe fine cusute manual pe suport de bumbac, la păpuşi personalizate. “În urmă cu 5 ani am văzut pe calculator, pe internet, nişte ornamente de Crăciun, croşetate, şi am zis că pot să fac şi eu. Le-am dus la magazine, s-au vandut şi am prins curaj. Am pornit de la mărţişoare simple, apoi am continuat cu o pereche de păpuşi pe care le-am îmbrăcat în costum popular. A urmat Dragobetele, Sanzienele, Halloween-ul şi tot aşa. Dacă am inspiraţie fac. Lucrez încet şi stric ceea ce cred că nu este bine făcut”, mărturiseşte Didina Mihăilă.

 Preferă să confecţioneze cel mai mult “dream catcher-ul” şi “romanaşii”
 

 

 

Femeia confecţionează produse unice din material de calitate

 Cel mai mult iubeşte să confecţioneze “dream catcher-ul” (n.r. produs handmade inspirat din tradiţia amerindiană) dar face cu drag şi mărţişoare, în special “romanaşi”. Aceşti “romanaşi” sunt imediat achiziţionaţi de prietenii din străinătate. Cei mai mulţi au ajuns în Anglia, dar şi în Belgia, Olanda, S.U.A.

Îi mai place să croşeteze şi bufniţe care pot fi agăţate oriunde pentru că, spune Didina Mihăilă, “ne aminteşte mereu că trebuie să fim înţelepţi”. Produsele ei sunt unice şi confecţionate cu materiale de calitate. Nu se aprovizionează cu materiale ieftine şi de oriunde, ci din magazine specializate, marfa fiind de producţie romanească, japoneză sau cehă. Foloseşte aţă din bumbac sau mătase, fire din bumbac, melană, pietre preţioase sau semipreţioase, lemn. Se inspiră din natură, din obiceiurile şi tradiţiile zonelor folclorice ale ţării şi, mai mult de atat, este motivată atunci cand tot ceea ce face este apreciat în ţară şi în străinătate. “Pasiunea este destul de costisitoare, dar nu încerc să fac produse ieftine şi de slabă calitate doar de dragul de a-mi ocupa timpul. Îmi place să îmi ţin în priză creierul şi să fac şi oamenii fericiţi”, mai spune doamna Didina, în timp ce ne arată cum se confecţionează un “romanaş”. Femeia a hotărât să îşi promoveze micile lucrări pe internet şi să vândă din ele. Anual merge şi la târgurile organizate în Focşani de fiecare sărbătoare. Produsele sale costă de la 5 lei, pentru un mărţişor, la maxim 50 de lei pentru o pereche de păpuşi. 

Cel mai mare sprijin este soţul său

Dinel Mihăilă este cel mai mare sprijin pentru soţia sa

Soţul Didinei este foarte mandru de pasiunea soţiei sale şi o sprijină în tot ceea ce face. A motivat-o să-şi cultive pasiunea şi, pentru că nu ştie cum să croşeteze mărţişoare sau haine pentru păpuşi, Dinel Mihăilă a promis că  va fi mereu un ajutor de nădejde în casă. Face curăţenie, cumpărături, găteşte tot felul de specialităţi culinare şi, împreună, au grijă şi de căţelul Puffy care a împlinit 11 ani. “Eu am luat o hotărâre şi am spus că o sprijin în totalitate preluând din sarcinile casnice. Sunt fericit că o pot ajuta la treburile casnice ca ea să aibă timp pentru pasiunea ei. Handmade e o artă şi cine o apreciază nu are nimic de pierdut”, ne-a spus Dinel Mihăilă. La plecare, soţul Didinei a ţinut să transmită organizatorilor de targuri că ar trebui să fie mai flexibili, să se gandească mai puţin la caştigul financiar imediat şi să încurajeze mai mult artizanii locali. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.