Ultima oră

Consilierul agresiv s-a întors lângă Misăilă.Grigoraș vânează postul de șef la Comunicare în Primărie

Ionel Sclavone
17 feb 2017 2342 vizualizări
Dan Grigoraș Mocanu, consilierul agresiv al primarului Cristi Misăilă s-a întors în Primărie, pe un post de funcționar public. Grigoraș a demisionat la începutul acestui an din poziția de sfătuitor al lui Misăilă și s-a întors la Consiliul Județean pe vechiul post de inspector.

 

Presa a speculat, la momentul respectiv, că demisia lui ar fi avut legătură cu incidentul din toamna când a fost acuzat de un cetățean, de agresiune. S-a spus că Grigoraș ar fi plecat de lângă primar pentru a scăpa de presiunea mediatică.

Surse confidențiale care au preferat să-și păstreze anonimatul au precizat că motivul real pentru care Dan Grigoraș a preferat să se întoarcă în CJ , la trei luni după scandal, și, ulterior, să revină, prin transfer, în Primărie, ține doar de salarizare:  „Ca funcționar public, inspector, încasează un salariu aproape dublu față de cel pe care îl primea pentru a-l consilia pe primar. A fost doar o mișcare de hârtii, dintr-o parte în alta, pentru că în realitate, el a rămas tot timpul pe lângă primar“.

Potrivit acelorași surse, în primărie, Dan Grigoraș nu-și dorește să rămână doar un simplu funcționar ci ar vâna o funcție de conducere, mult mai bine remunerată. Deja ar fi pus ochii pe locul lui Dan Cazaciuc, de șef al Serviciului Comunicare din cadrul Primăriei.

Primarul Cristi Misăilă a confirmat că fostul său consilier a revenit în instituție, pe o poziție de funcționar public, cu salariul de la Consiliul Județean. Pe de altă parte, Misăilă susține că momentan nu se pune problema ca Dan Grigoraș să ocupe postul lui Dan Cazaciuc:  „Ca să poată ocupa locul lui Dan Cazaciuc ar trebui ca acesta să-l elibereze. Dacă se va întâmpla așa ceva, vom organiza concurs“. 

Dan Grigoraș a intrat în atenția mass-media în luna octombrie 2016, după un incident violent a cărui victimă a fost un focșănean, Geoni Varvara, venit cu treburi în Primărie. Bărbatula declarat că a fost lovit și trântit la pământ de omul lui Cristi Misăilă în vreme ce încerca să-și rezolve o problemă într-unul din birourile instituției. Incidentul a fost confirmat parțial de o înregistrare video de pe una din camerele de supraveghere.

Pe filmare se vede cum victima, se prăbușește la pământ, în vreme ce ieșea dintr-o încăpere, ca și cum ar fi fost împinsă. Incidentul se petrece la câteva secunde după ce Grigoraș intră în încăpere. După incident, Geoni Varvara s-a internat  în spital și a depus plângere la Poliție. La rându-i, Cristi Misăilă a constituit o comisie disciplinară care să cerceteze cazul, însă consilierul său nu a fost sancționat în nici un fel.(Ionel Sclavone)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
cornel, acum 633 zile, 9 ore, 24 minute, 34 secunde
ca orice prost daca nu are capsa pusa si e tafnos sau nervos inseamna ca nu e pesedist adevarat.... cap patrat ,minte in colturi vreo 2-3 neuroni,pupincurism cat cuprinde ,da cu paru in cei care cer citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.