Ultima oră

VIDEO - Dublu eveniment cultural la Galeriile de Artă

Janine Vadislav
10 feb 2017 2860 vizualizări
Galeriile de Artă din Focşani găzduiesc în aceste zile Salonul de Iarnă al membrilor Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Vrancea. Expoziţia a fost vernisată, joi 9 februarie, de criticul de artă Luiza Barcan, care a prezentat şi cartea domnului Nicolae Rădvan, decanul de vârstă al pictorilor vrânceni. În opinia domniei sale, „Călăuză pe cărările artei”, pe care a şi prefaţat-o, este o adevărată mărturisire de credinţă pe care autorul o face după o carieră de mai bine de 40 de ani.

Salonul de Iarnă al pictorilor vrânceni, membrii ai UAP filiala Vrancea, a reunit pe simeze nume cunoscute deja, pictori care an de an vin cu lucrări noi, cu modalităţi noi de abordare şi de exprimare, tematici noi, unele de ultimă oră, ceea ce dovedeşte că artiştii sunt prezenţi în agora, atenţi şi sensibili la tot ce se petrece în jurul lor. Nicolae Rădvan, Laura   Elena Dumitru, Elena Stoiciu, Ştefan Dumitru, Gheorghiţă  Galan, Rodica Gherghinoiu, Gabriela Arghirescu Popa, Viorica Oana Kalany, Liviu Nedelcu şi Laurenţiu Păun, sunt cei 10 expozanţi, care va aşteaptă să treceţi pragul Galeriilor de Artă din Focşani.

 Pictorii au expus lucrări noi exprimate cu modalităţi noi de abordare şi tematici noi

„Este o expoziţie cu 10 artişti. Ca de fiecare dată, pentru mine, e o surpriză. Am ocazia să văd lucrări noi, lucrări realizate în diferite tehnici, dar mai ales pictură şi grafică. Avem şi acuarelă foarte frumoasă. Sunt lucrări ale artiştilor din generaţii diferite, dar toate arată cât de talentaţi sunt artiştii din această parte a ţării.

A fost lansat volumul „Pe cărările artei”

 


Cartea lui Nicolae Rădvan este  pentru oricine îşi doreşte să păşească „pe cărările artei”

 

De fapt, este dublu eveniment, azi lansăm şi o carte mult aşteptată, e vorba despre  „Călăuză pe cărările artei” a domnului Nicolae Rădvan, pictor care face parte din această filială. O carte extrem de interesantă şi de utilă, un ghid, dar şi un manual de artă pentru oricine îşi doreşte să păşească „pe cărările artei”, o carte plină de informaţii utile celor care vor să îmbrăţişeze această meserie şi, în acelaşi timp, este mărturisirea unei credinţe pe care domnul Rădvan a practicat-o  toată viaţa, ca artist şi pedagog”, ne-a spus criticul de artă Luiza Barcan.

„Tablourile din expoziţie aduc un plus de exuberanţă” 

Deşi este iarnă, tablourile din expoziţie aduc un plus de exuberanţă în compunerea formelor şi identificarea petelor de culoare mergând până la incandescenţa tonului pur, limpezimea unor acorduri în tonalităţi deschise, luminoase, un colorit de o rară sensibilitate şi o profunzime cu totul specială, care conferă un tonus ridicat lucrărilor. Mă refer, în primul rând, la acuarelele semnate de Viorica Oana Kallany, o maestră a coloritului fastuos - delicat şi al contururilor pure, la acuarelele pictorului Nicolae Rădvan şi, o surpriză pentru mine, acuarela pictorului Ştefan Dumitru, caldă, calmă, rafinată prin culoarea de o rară delicateţe, dar purtând clar un mesaj. Culori mergând până la incandescenţa tonului pur  există şi în grafica semnată de pictorii Nicolae Rădvan şi Laura Dumitru, care începe un nou proiect ancorat în realitatea imediată, ca tematică, deschisă experimentului, la care aderă şi pictorul Liviu Nedelcu cu lucrarea „Noi suntem ciuma roşie”. „Vin pe simezele Salonului de Iarnă cu câteva schiţe, în tehnica graficii, care sunt premergătoare unui nou ciclu de lucrări, pe care le pregătesc anul acesta, pe fondul problemelor care se întâmplă, mai nou, în ţara noastă. Doamna Alexandra Titu s-a gândit la un proiect curatorial „Vinovăţiile tăcerii”, iar aceste lucrări vor face parte probabil dintr-un manifest în artă: „2017”” , a spus pictoriţa  Laura Dumitru.

 

 

 

Cu multă emoţie a fost  primită de către public lansarea cărţii „Călăuză pe cărările artei”, purtând semnătura domnului profesor Nicolae Rădvan

 

„Eu n-am făcut decât să transmit acest mesaj spre slava Domnului care ne-a format, aşa cum ştim, cu posibilitatea de a putea să spunem, în toate domeniile, despre această potenţă care este numită funcţia plastică a personalităţii. Este rezultatul muncii pe care eu am folosit-o 40 de ani în lucrul cu copiii. Eu nu am făcut nimic pentru ziua de astăzi, pe care o consider o sărbătoare a celor care vor primi această carte, pentru că e darul de la Domnul de Sus, ca să-l aplicăm şi să ne autocunoaştem, mulţumindu-i pentru darurile cu care ne-a investit:  e vorba de funcţia plastică a personalităţii care e localizată pe lobul drept şi lobul stâng, de când a făcut Dumnezeu omenirea. Ştim de acest dar din 1975, când neuropsihologul Constantin Enăchescu, pentru prima dată în lume, a descoperit aceşti neuroni localizaţi pe lobul stâng şi lobul drept a fiecărei fiinţe umane şi care se manifestă de la vârsta de 3 ani”, a spus, vădit emoţionat, domnul Nicolae Rădvan. 

„Această carte este pentru noi un cadou de suflet”

Cuvinte potrivite a avut pentru cartea domnului Nicolae Rădvan, pictoriţa Laura Dumitru, profesor la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu" , din Focşani.

„Această carte este pentru noi un cadou de suflet, un cadou de care aveam nevoie. Sufleteşte şi profesional, orice  experienţă împărtăşită, cum este cea a domnului Nicolae Rădvan, pentru noi este un mare câştig. Mă bucur enorm, mai ales că profesez într-un liceu de artă, unde predau educaţie plastică. Cartea va deveni una de căpătâi pentru elevii cărora le predau acum. Îi mulţumesc domnului profesor Nicolae Rădvan şi-i doresc să creeze şi să expună alături de noi, mulţi ani înainte”, a spus Laura Dumitru.

În totul, a fost o după amiază magică, o sărbătoare a bucuriei, culorii, desenului şi a prieteniei întru artă, dedicată unui om care a pus mai presus de orice credinţa în Dumnezeu şi în semeni, dedicând 40 de ani din viaţă celor mai fragede vlăstare - copiii. Aşa cum spunea şi criticul de artă Luiza Barcan, domnul Nicolae Rădvan transmite un mesaj important profesorilor de arte şi o învăţătură despre cum nu trebuie descurajată  creativitatea învăţăceilor ci, dimpotrivă, cultivată şi pusă în slujba dezvoltării personalităţii lor. 

Expoziţia organizată de către CJ Vrancea şi Centrul Cultural Vrancea, poate fi vizitată în perioada 09 februarie – 24 februarie 2017 în intervalul orar: 12:00 – 16:00. ( Janine VADISLAV )

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.