Ultima oră

Două accidente uşoare s-au produs la Focşani

Gabriel Sava
9 feb 2017 1080 vizualizări
Ambele au avut loc pe trecerile de pietoni

Ziua de joi a numărat două accidente care au avut loc în municipiul Focşani. Ambele s-au produs la trecerile de pietoni dar, din fericire, victimele au scăpat cu răni uşoare. " La data de 8 februarie a.c., ora 14,30 pe Bld. Independentei din municipiul Focşani, o tânără de 29 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism a acroşat şi accidentat uşor o femeie de 67 ani, din aceeaşi localitate, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Cele două au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului", a declarat subcomisarul Bogdan Toader, purtătorul de cuvant al Poliţiei vrancene. La orele serii, un al doilea accident s-a produs pe B-dul Unirii. "Un tânăr de 20 ani, din comuna Dumitreşti, în timp ce conducea un autoturism a acroşat şi accidentat uşor o tânără de 20 ani, din oraşul Odobeşti, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", au precizat poliţiştii despre acest eveniment. Tot ieri, la orele pranzului, pe DN 2-E85, în afara municipiului Focşani, a fost depistat un tânăr de 28 ani, din comuna Munteni, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism care avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 17.01.2017. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autoturismul a fost indisponibilizat. (G. SAVA)

Un TIR a intrat într-o casă la Măicăneşti

Un autotren încărcat cu materiale de construcţie, respectiv cu ţeavă, a derapat seara trecută pe DN23, pe raza localităţii Măicăneşti. Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 21.30, pe fondul carosabilului acoperit cu polei, într-o curbă în care mastodontul nu s-a mai putut redresa şi a pătruns într-o casă din chirpici. Din fericire, casa nu era locuită, aşa că evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. TIR-ul a fost scos din curte abia în cursul zilei de vineri, după ce mai multe utilaje au fost mobilizate pentru a-l putea tracta. (G. S.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.