Ultima oră

Încă un „succes“ al administrației Oprișan: Reabilitarea Crângului Petrești - proiect nefuncțional

Ionel Sclavone
7 feb 2017 4789 vizualizări
Guvernul Grindeanu va declara ca nefuncțional proiectul de amenajare a Crângului Petrești, pentru care Consiliul Județean a pierdut finanțarea europeană. Este o confirmare oficială a eșecului înregistrat de instituția condusă de baronul Marian Oprișan în gestionarea fondurilor europene. Lista proiectelor nefuncționale va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern și va fi transmisă Comisiei Europene. Din cauza modului deficitar în care a fost gestionată investiția din Crîngul Petrești, CJ a pierdut în jur de 3 milioane de euro, fonduri europene. Deși ar fi trebuit încheiată în patru luni și jumătate, până la 31 decembrie 2015, într-un final, durata de implementare s-a prelungit la doi ani.

Proiectul pentru „Amenajarea ariei naturale de interes local Crâng Petrești și îmbunătățirea infrastructurii de acces“, implementat de Consiliul Județean va fi declarat nefuncțional. Acest lucru se va face printr-o Hotărâre de Guvern ce urmează a fi adoptată de executivul condus de Sorin Grindeanu. Este vorba de acele proiecte finanțate din fonduri europene prin programele operaționale aferente perioadei 2007-2013 care n-au fost încheiate până la 1 noiembrie 2016. Practic este o confirmare a eșecului înregistrat de Consiliul Județean condus de baronul Marian Oprișan în derularea acestei investiții pentru care a fost obținută finanțare european ă. 

Prin proiectul de hotărâre, guvernul a introdus pe lista proiectelor nefuncționale un număr total de 74 de aplicații finanțate prin POR, POS Mediu și Programul de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013. Conform acordurilor cu Comisia Europeană, acestea trebuie finalizate până cel mai târziu pe 31 martie 2019. Fondurile necesare vor fi asigurate de beneficiari din resurse proprii.

Guvernul are obligațiamonitorizeze îndeaproape aceste proiecte nefuncționale și să raporteze periodic Comisiei Europene despre stadiul în care se află, măsurile adoptate și etapele parcurse în vederea finalizării. Termenele de raportare vor fi odată la șase luni, respectiv 30 septembrie 2017, 31 martie 2018, 30 septembrie 2018 și 31 martie 2019.

 Asumarea  unor termene nerealiste a dus la pierderea banilor europeni

Pentru amenajarea Crângului Petrești, Consiliul Județean a obținut în 2015 prin Programul Operațional Regional 2007-2013, o finanțare în valoare de 5.104.673,14 euro contribuția europeană reprezentând 4.027.435,01 euro.Investiția prevedea realizarea unor piste de biciclete, trotuare, alei interioare, spaţii pentru promenadă, locuri de odihnă şi foişoare de observaţie a faunei în Crângul Petreşti.

Contractul de lucrări a fost încredințat unei asocieri formată din Recon&Doje SRL Bucureşti, Garden Center SRL Măgurele şi Total Strada SRL Bucureşti. Deși gama de lucrări prevăzute în proiectul tehnic era mai mult decât consistentă, CJ a stabilit  iar constructorul a acceptat un termen de execuție total nerealist, doar patru luni și jumătate, până la 31 decembrie 2015. Având în vedere că se afla la finalul perioadei de valabilitate a Programului Operațional Regional 2007-2013, Consiliul Județean Vrancea ar fi putut refuza semnarea contractului de finanțare și ar fi putut depune proiectul ulterior, pe noul Program 2014- 2020.

De altfel, la scurtă vreme, șantierul a fost abandonat, asocierea invocând tot felul de motive. Așa se face că în ultima zi a lui 2015, data la care ar fi trebuit făcută recepția, lucrările erau finalizate abia în proporție de 25% iar din cele 4 milioane de euro, reprezentând contribuția UE au fost decontate doar 1.161.646,93 euro. Consecința nefinalizării investiției în termenul asumat a fost pierderea finanțării europene și obligația de a o continua din banii proprii.

În februarie 2016 CJ a reziliat înțelegerea cu asocierea condusă de Recon&Doje și a chemat-o în judecată pentru recuperarea prejudiciului.

Investiția din Crîngul Petrești se întinde pe doi ani

Contractul pentru diferența de lucrări a fost atribuit unei alte asocieri din Vrancea, formată din MBM Decor SRL, Conbeta SRL, AG Grup Instal SRL și Consil Grup SRL pentru 12.833.250,19 lei plus TVA. Banii au fost asigurați de Consiliul Județean Vrancea care a contractat un credit pentru a acoperi sumele necesare.  

Nici de această dată prestația nu s-au derulat conform planului inițial, constructorul solicitând în mai multe rânduri decalarea recepției. Ultima oară a făcut-o în decembrie 2016, după ce a anunțat mai are de executat doar 600 de metri de trotuare. Cererea a fost acceptată de Consiliul Județean iar noul termen a fost fixat pentru 30 iunie 2017.

Așa se face deși ar fi trebuit încheiată după patru luni și jumătate, investiția de amenajare a Crângului Petrești se va întinde într-un final de-a lungul a doi ani. (Ionel Sclavone)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
blessing, acum 559 zile, 19 ore, 1 minut, 36 secunde
OFERTA DE OFERTA AFFORDABILA Bună, Care sunt nevoile dvs. financiare? Acordăm împrumuturi la un nivel scăzut de 2.000,00 $ până la un maxim de 100.000.000,00 $ de confort de durată, variind citeste integral
Vali Crintea, acum 645 zile, 17 ore, 35 minute
daca ar fi doar cei 600 de metri, cred ca i-am face prin munca voluntara si oricum termenul de 30 iunie reflecta clar cat mai e de munca!
vrinceanu, acum 646 zile, 5 ore, 10 minute, 40 secunde
Asa s-a intamplat cu toate proiectele promovate de CJ. Tot ce face( sau mai bine zis nu face)dl MO si echipa lui este o bataie de joc la adresa locuitorilor acestui judet.Lucrari de investitii de citeste integral
Penelopa, acum 646 zile, 5 ore, 46 minute, 55 secunde
Felcitari pentru modul in care va respectati meseria, domnule Sclavone !
cfh, acum 646 zile, 5 ore, 58 minute, 41 secunde
Afara Oprisan si gasca ta de pradatori ,jos PSD plecati in Vanuatu renegatilor !nu va mai merge cu noi ipocriti si mincinosi razbunatori rusofonilor Ne este scarba de ce ati facut din citeste integral
schimbu3, acum 646 zile, 7 ore, 30 minute, 51 secunde
Nu-i bai, bine ca a defrisat ceva padure cu stejari batrani din singura noastra sursa de verdeata, imi place de pesedisti si suporterii lor ca brusc a inceput sa le pese de strainii care defriseaza citeste integral
Raoul, acum 646 zile, 7 ore, 43 minute, 34 secunde
Asa se intampla când doar un singur om dicteaza din 1995 toate hartiile si administratia unui judet! Va rog sa priviti la Galati,Bacau,Neamt si Iasi, unde nu exista baroni,nu este atata fala citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.