Focşaniul, "între materialism şi făţărnicie", Adjudul "un loc pustiit"
Viaţa-i o mare surpriză dacă o laşi să fie. Asta a fost concluzia întâlnirii mele cu actriţa Raluca Gheorghiu de la Teatrul Notarra din Bucureşti, plecată de la Adjud. Aşa este şi spiritul ei, sălbatic şi catifelatşi mai ales impredictibil. Nu poţi şti niciodată când te poate fura, fermeca cu un zâmbet sau te poate năuci cu o replică. Ea trăieşte pe scenă, aşa cum trăieşte şi pe scena vieţii. Vă invit să o descoperiţi în acest interviu aşa cum este ea, o mare surpriză!
Raluca Gheorghiu este de pe meleagurile Vrancei, dintr-un orăşel ce te introduce imediat într-o atmosferă familială. Pentru ea, Adjudul este ”acasă”, pentru noi este un orăşel cu tradiţie ce creşte vlăstari tineri şi pereni.
Alexandru Filimon: Rădăcinile tale sunt undeva în Adjud. Se spune că locurile natale ne modeleazăşi chipul, nu doar destinul. Cum teveziacum,dupăatâtatimp?
Raluca Gheorghiu: Eu sunt din Adjud.Adjudul ţine de toţi ai mei şi e acasă pentru mine. Acesta este locul pe care eu îl numesc acasăşi acum, după atâta timp de când m-am despărţit de el. Ajung foarte greu acasă, dar şi când ajung şi trec de prima senzaţie, că s-au schimbat multe, şi vezi cum timpul îţi alungă trecutul şi oamenii,şi mai rău, ajungi în punctul în care săţi se scurgă printre degete foarte repede fără să-ţi dai seama, găsesc acel ceva care mă încarcă, mă aşează. După două zile, deja ”redevin” acasăşi mi-e greu să plec.
Adjudul, acum, este un loc pustiit deoarece mulţi lucrează în străinătate,inclusiv mama şi sora mea care sunt în Italia. Aşa se întâmplă cu majoritateafamiliilor de acolo.Într-un cuvânt,dezrădăcinare.Au venitfoartemulţiîn Adjud dinsatele de primprejur şi e aşa un amalgam. Peisajul, din punct de vedere al oamenilor, nu-l mai recunosc.Îl mai am pe bunicul meu acolo.
Focşaniul, între materialism şi făţărnicie, dincolo de iubirea pentru oameni!
Liceul l-am făcut în Focşani unde am stat la familia din partea tatei. A fost frumos să ajung să o cunosc la 14 ani şi am rămas acolo pe perioada liceului. Unul din considerente era faptul că existau clasele de limbi moderne la LiceulAlexandru Ioan Cuza, pe care l-am urmat. Am absolvit secţia engleză-franceză.
Focşaniul ca loc nu mă atrage. Mă leagă amintirile din liceu, profesorii, o parte din ei, pe care i-am apreciat foarte mult. Spre exemplu, Belfu, care era autentic, asumat,şi se bucura de chestia asta. Ştii, un om care îşi face sieşi cu ochiul şi trasmite asta în jur: ”este ok să fii tu”. Aveao energie aparte cu care ne molipsea pe toţi.
În Focşani, poate greşesc, dar am perceputaşa o stare dematerialism accentuatşi multă făţărnicie cumva. Aşa am simţit atunci în perioada când am făcut liceul, deci 1994-1998. Multe perioade din viaţa mea nu mi le aduc aminte în detalii sau situaţii concrete. M-am lăsat purtată de visele şi trările mele. Imaginea pentru mine este un tablou al emoţiilor!
Amintirile din liceu, crâmpeie de emoţii, bucurii, dublate de timiditate!
Raluca Gheorghiu a studiat timp de doi ani Jurnalismul, la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, dar căutările ei nu s-au oprit aici, ci a continuat drumul împlinirii sale profesionale în luminile scenei.
Mi-o aduc aminte pe doamna Nedelcu, profesoara de română, mi-l aduc aminte pedomnul Crăciun, profesor de română care conducea o trupă de teatru în care era şi Gabi Răuţă atunci, care acum este coleg cu mine de scenă la Nottara. Prima oară când am ajuns în Focşani, am dat probă la Ateneu, la trupa de acolo şi au vrut să mă ia, dar nu m-au lăsat de acasă. Au spus că este prematur pentru o fată să facă chestii de genul acesta. Nu m-am dus. Casă, liceu, ăsta a fost traseul meu în Focşani! Eram destul de copil şi îngrozitor de timidă. M-am dus la cabinetul de psihologie în liceu şi am spus că sufăr de timiditate şi că îmi este foartegreu să mai continui aşa.
Deci, m-a chinuit timiditatea foarte mult timp şi asta m-a determinat să fiu la locul meu. Nu în sensul cel mai bun, ci în sensul în care m-am făcut foarte mult timp, până nu demult, mai mică decât sunt.
Fiecare suntem unici şi avem darurile noastre şi drumul nostru. Motivul acestei mici izolărise datora unei insecurităţi emoţionale pe care o port din copilărie, părinţi divorţaţi, jumătăţi de lucruri. Toate acestea contează enormşi este un adevăr că tot ceea ce ne deviază comportamentul trebuie căutat în primii ani de viaţă.
”Viaţa te poartă în multe direcţii, mai ales când tu cu tine nu ştii ce şi cum”
Încep din ce în ce mai mult să mă văd în oglindă, să fiu mai conştientă de sinele meu. Fiind dintr-un orăşel din provincie, există cutuma să te porţi frumos, cuviincios, să fii la locul tău, ăla pe care ţi-l oferă societatea. Bunul simţ este un lucru extraordinar, dar depinde dacă ajunge să fie corp comun cu tine sau este doar o chestiune impusă de societate. Eram un copil foate responsabil, atent la cei din jur şi mai ales binevoitor. Eu acum m-aş lua şi m-aş scutura puţin.
Copilul observă foarte bine ce este în jurul său şi, la un moment dat, se identifică cu imaginea asta care vine din afară.În ceea ce mă priveşte, reacţiile din jur erau pozitive şi oamenii din jurul meu aveau numai gânduri de bine. Am avut parte de oameni care îmi spuneau că sunt un om bun, luminos, frumos, dar şi o colivie de aur e tot colivie.
Viaţa te poartă în multe direcţii, mai ales când tu cu tine nu ştii ce şi cum. Atunci trebuie să te opreşti să să vezi ce e cu tine. Eu m-am oprit cu frână bruscă. Când te pierzi în tot ceea ce se întâmplă în jurul tău, dai mai mult decât ai, mai mult decât poţi să oferi. Acest lucru la un moment dat te îmbolnăveşte.
A.F.:Unde te-ai îndrăgostit prima oară?
R.G.: La Cluj m-am îndrăgostit prima oară. Am plecat de la Focşani la Cluj. Nu ştiu ce sa-ţi spun mai exact. S-a deschis o zonă acum când mă întrebi toate aceste lucruri şi îmi vin în minte foarte multe imagini. Am evitat Bucureştiul din prejudecatăşi tot aici am ajuns în final.
M-am dus la Cluj că aveam un amic din Adjud care era student acolo. La un moment dat mi-a zis: ”Ia citeşte tu monologul acesta”şi după ce m-a ascultat, m-a întrebat de ce nu merg să fac teatru. Nu m-am gândit foarte mult şi m-am dus să dau admitere acolo. Era oricum o mare confuzie în capul meu, vroiam şi jurnalism şi drept. Îmi doream foarte mult ceva, dar nu ştiam ce. Mi-a intrat în cap chestiunea cu teatrul, dar fără săştiu mare lucru despre. Am intrat la secţia de actorie aUniversităţii Babeş-Bolyai, clasa Miklós Bács.
”Lucrurile minunate care ne împlinesc vin din credinţă, lumină, iubire”
Am perceput acea experienţă ca fiind absolut halucinantă.Ca urmare, în anul doi eram deja studentă la Bucureşti, UNATC I.L.Caragiale, clasa Florin Zamfirescu. Din lac în puţ aş putea spune.
A fi actor înseamnă să fii trup şi suflet, să nu cunoşti limite în a te dedica, dar să nu uiţi de tine ca om. Sâmburele a ceea ce se întâmpla acolo la Facultatea de actorie era să forţezi nişte limite în a te descoperi ca artist. Eu m-am simţit în pericol de a mă pierde ca om! E drept că aş fi putut să mă împlinesc tehnic ca actor. E, într-adevăr, o scoală de mecanică fină! Noi, oamenii, avem nişte posibilităţi extraordinare, însă lucrurile minunate care ne împlinesc în meserie şi în viaţă vin din credinţă, lumină, iubire. Altfel ne asumăm libertăţi total exterioare. Prefer să mă orientez centripet.
O generaţie de sacrificiu...a nimănui!
Revin la Bucureşti, clasa Florin Zamfirescu. Am fost o generaţie de sacrificiu şi asta pot să spun cu toată inima, din păcate. E trist şi e foarte adevărat! Fiecare a scăpat cum a putut! Nici spectacol de producţie nu am avut. Majoritatea ne-am dat licenţa cu spectacolele colegilor de la regie, la repetiţiile cărora nu aveam bucuria să-l vedem pe Zamfu prea des. Chiar deloc.În schimb, pot să-i mulţumesc din tot sufletul lui Mircea Gheorghiu(asistent la clasa noastră) pentru încredere şi susţinere.
A.F. : Cum a fost debutul la Teatrul Nottara?
R.G :Am debutat în anul III la Teatrul Nottara în urma unei audiţii pentru rolul Natasha Rostova din ”Război şi pace”, în regia lui Petre Bokor. De când am văzut anunţul pe uşa liftului din UNATC am ştiut că este pentru mine. Cred în astfel de momente când se face lumină.
”Sunt momente când se luminează totul în jur şi simţi că aceea este direcţia”
La prima înfăţisare la Nottara aveam nişte emoţii aşa puternice încât nu reauşeam să pun nici zahăr cu linguriţa în ceai în timp ce îi aşteptam pe ceilalţi.
Am întâlnit nişte oameni extraordinari, era Milu(Emil Hossu) cu Catrinel Dumitrescu, Bebe Cotimanis, era Petre Bokor, Maria Mitrache Bokor. Sunt momente când se luminează totul în jur şi simţi că aceea este direcţia. Efectiv pluteam, eram foarte asumată, credeam foarte mult în tot ceea ce făceam. După am mai luat un casting pentru un spectacol în regia Ulrike Do—pfer, un spectacol ca un haiku, un triptic, două piese japoneze şi un Beckett cu muzica live(apaţinând lui Iosif Herţea): Călin Torsan - intrumente de suflat şi Silviu Fologea- percuţie. Am mai intrat în ”Înşir-te mărgărite!” a regizorului Alexandru Dabija, ”Titanic vals” în regia Dinu Cernescu. După patru ani de colaborare şi mai multe spectacole în teatru, am fost angajată.Deja am 14 ani de când sunt în acest teatru. Acum vreau să fiu mai atentă la partenerii mei de scenă. Să comunic real chiar dacă asta înseamnă să nu mai arunc cu zâmbete cum am făcut tot timpul. Acum ar fi timpul să nu o mai iau pe ocolite şi să pornesc de la mine călătoria mai departe!
”Vreau să aduc lumină pe scenă!”
Sunt în asentimentul lui Pascu care spunea să-ţi mai adormi puţin mintea şi să fii în inimă.Am avut momente când mi-am zis: „Eu ce fac la vârsta asta?”. Nu m-am ocupat de nimic, de genul ”să fac carieră”, să-mi fac imagine.Am fost odată la Emil Hossu şi i-am spus că mi-aş dori să am şi eu mai multă minte săştiu şi eu ce e cu mine pe lumea asta,şi mi-a zis: ”Stai liniştită că de-aia îi spune mintea de pe urmă”. (Sunt oameni care rămân vii în conştiinţa ta. Emil Hossu este unul dintre aceştia).
Eu am pornit să fac teatru din inimăşi cu multă inconştienţă.Acum sunt mult mai prezentă în ceea ce fac şi îmi doresc să fac. Teatrul din inimă, iar pe scenă vreau să aduc lumină!
”Pentru mine oamenii sunt foarte importanţi”
Mă bucur că există o efervescenţă în teatru, care ne-a scos din zona călduţă-formală care s-a instalat la un moment dat printre noi, acum mă refer la proiectul ”Familie de artişti” al lui Alexander Hausvater, la Laboratorul de Teatru Dens, la spectacolul ”Acasă” al Nonei Ciobanuşi ”Tango, monsieur”, al Ancăi Maria Colţeanu, unde joc şi eu.Mă aştept la cât mai multe proiecte, ateliere de mişcare şi workshop-uri pe viitor.
În 2016 se fac 10 ani decând sunt actor permanent al Teatrului Nottara. Mă bucur de apreciere, preţuire printre colegii mei şi mă bucur de spectacolele în care am jucatşi în care joc.
”Nu am fost niciodată împotriva compromisurilor atâta timp cât le găsesc sensul”
Nu funcţionez bine dacă nu cred în oamenii cu care colaborez, în ceea ce propun şi în autenticitatea contextului. Nu am fost niciodată împotriva compromisurilor, atâta timp cât le găsesc sensul.Nu sunt un actor tehnic, eu trăiesc personajul, îi adâncesc trăirile şi îi explorez sentimentele, plecând de la el, de la înţelegerea omului care are să devină. Ambalajul nu mă atrage.
Am jucat în spectacolul ”Portugalia”, regizat Victor Ioan Frunză. Cât am aşteptat acest proiect!Au fost unele probleme cu distribuţia! Eu ştiu cât suflet am pus acolo şi câte lucruri bune puteam să fac acolo şi am şi făcut. Cu tot respectul faţă de Frunzăşi echipa lui, pentru mine această experienţă a fost o dezamăgire.
Am repetat la spectacolul ”Fazanul”, unde atmosfera a fost extraordinară, se simţea în aer bucuria. Cu regizorul Francisco Alfonsin am descoperit un crez, o metodă de lucru. Este o întâlnire bună! Toate sunt întâlniri bune, iar unele sunt memorabile.
Tango, monsieur?, cu o zână rea
Spectacolul ”Tango, monsieur?”, în care joc, este special pentru mine. Aici joc o zână rea, devoratoare, o femeie în toată splendoarea vulnerabilităţii ei! Eu mă metamorfozez în funcţie de ceea ce joc. Dacă vibrez cu personajul, mă deschid astfel încât vibraţia prinde conturşi e gata să-şi povestească viaţa.
A.F. : Ce vrea Raluca Gheorghiu de la viitor? Poţi să începi şi prin a spune: ”Nu ştiu!”. Se acceptă!
R.G. : Îmi doresc să nu-mi mai neglijez darurile şi să fac ce pot mai bine pentru ele.
Adică să fiu un pic mai responsabilă de ceea ce mi-a dat Dumnezeu şi să onorez acest lucru. Când eşti constient de puterea ta atunci dăruieşti mai mult. În ultimii ani am început să constientizez că lumea nu este aşa o mare de intenţii şi gânduri bune şi de curcubee peste tot.
Acum trăiesc mult mai mult în realitate decât înainte şi îmi dau seama că pot să iau lucrurile şi oamenii aşa cum sunt şi să fiu în echilibru cu mine. Îmi pierd liniştea şi măsura dacă mă tot risipesc. De la un timp, am început să am o noua atitudine faţă de oameni în general. Pot fi şi rea uneori, fără să îmi doresc vreodată să fac rău cuiva. Ceva s-a schimbat în mine şi continuă să se schimbe!
Ion Gyuri Pascu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea un lucru frumos şi adevărat: ”cu frica nu te lupţi, o înlocuieşti...o înlocuieşti cu iubire”. Eu nu am ajuns încă acolo, dar cred că sunt pe drumul ce bun. În teatru se reflectă ceea ce eşti tu deoarece fără tine, ca spirit, ca dar de la divinitate, nu se întâmplă nimic. Şi pentru acest lucru trebuie să înveţi să te accepti aşa cum eşti, să depăşeşti nişte limite, să te auto-depăşeşti.
”Viaţa-i o mare surpriză dacă o laşi să fie”
Vreau să mă îndrăgostesc, să călătoresc, vreau copii şi vreau să cânt la fluier de bambus, tobe africane, să dansez, să mă descopăr prin ceea ce fac. Vreau să am mai mult curaj. Vreau să mă surprind! Să vedem unde mă duce drumul! Generic mă pot gândi la felurite lucruri, şi cred sincer că le putem avea pe toate în viaţă dacăştim să adăugăm măsură. Sigur că îmi doresc o familie, dar acum am grijă de mine cu gândul la o familie.Când o veni momentul, mă voi bucura. Visul meu e să-mi găsesc sufletul pereche, pe care nu-l mai văd ca pe un ideal, doar ca pe omul potrivit mie. Vreau să îmbătrânesc frumos şi să mă bucur de viaţă. Nu vreau să-mi pun limite. Descopăr libertatea în timp ce mă descopăr pe mine.Viaţa-i o mare surpriză dacă o laşi să fie.
A consemnat Alexandru Filimon
Cine este Raluca Gheorghiu
Ceea ce o caracterizează pe Raluca Gheorghiu este apariţia diafană, care umple scena cu luminăşi delicateţe. Personajele sale sunt adesea conturate cu sensibilitate şi o feminitate candidă, inconfundabilă, încununate de o privire melancolică. A fost distribuită în spectacole precum: „Amintiri despre mine” sau „Ultimele zile ale trecutei mele vieţi” (regia: Mihai Lungeanu), „Blues” de Arthur Miller (regia: Petre Bokor), „Deformaţii”, un text colectiv şi „Jacques şi stăpânul său” de Milan Kundera (regia: Marcel Ţop).
Prezenţa sa plăcută, aparent fragilă, a ajutat-o în construirea unor personaje feminine ingenue, dar cu viaţă interioară fascinantă. Femeile construite de Raluca Gheorghiu poartă un zâmbet visător pe chip şi o tristeţe neliniştită în privire. Dintre rolurile pe care le-a interpretat de-a lungul timpului, amintim: Logodnica din „Nunta însângerată” de Frederico García Lorca (regia: Andreea Vulpe), Ileana Cosânzeana din „Înşir-te, mărgărite!” de Victor Eftimiu (regia: Alexandru Dabija), Nataşa Rostova din „Război şi pace” după romanul omonim al lui Lev Tolstoi (regia: Petre Bokor), Nina Zarecinaia din „Pescăruşul” de A.P.Cehov (regia: Corina Oprea), Hanna şi Femeia din tripticul „De trei ori dragoste” (regia: Ulrike Döpfer), Tatiana din „Bătrânul” de Maxim Gorky (regia: Catrinel Dumitrescu), Mingming din „Rinocerul îndrăgostit” de Liao Yimei (regia: Mihai Lungeanu). Bineînţeles că trăsăturile ei au recomandat-o pentru rolul de Albă-ca-Zăpada din montarea „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici”, o adaptare a basmului Fraţilor Grimm, în regia lui Cornel Todea, la Teatrul Ion Creangă.
Pe vrânceanca Raluca Gheorghiu o puteţi vedea în stagiunea curentă a Teatrului Nottara, în următoarele spectacole: „Ultimul Don Juan” de Neil Simon, în regia lui Petre Bokor, „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu, „Aniversarea”de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, „Fazanul”de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, „Tango, monsieur?”de Aldo Lo Castro, în regia: Ancăi Maria Colţeanuşi în DADAnoNON, scenariu şi regie de Ilinca Stihi.
Iata prezentarea făcută Ralucăi Gheorghiu făcută pe site-ul Teatrului Notarra din Bucureşti :
Raluca Gheorghiu
Interviu realizat de jurnalistul Alexandru Filimon
