Ultima oră

Ziarul de Vrancea: După două zeci de ani - Amintirile unui reporter de teren

Cristina Alexandru Lazarin
18 ian 2017 1869 vizualizări
18 ianuarie este o zi specială pentru mine: Ziarul meu împlineşte 20 de ani!

Am împlinit 20 de ani în această Familie, înconjurată de oameni minunaţi, care mi-au rămas prieteni peste ani. Am făcut parte din prima echipă de ziarişti tineri, cu o altă viziune despre rolul ziarului local, raportat la nevoile comunităţii, reţeaua de presă, calitatea şi cantitatea informaţiei.
Ziarul m-a crescut, m-a responsabilizat, m-a disciplinat, m-a aşezat pe un drum. Mândră sunt că am făcut parte din această echipă, la bine şi la greu! Recunoscătoare că am avut această şansă de a face parte dintr-o echipă de top a mass-media, mulţumită de mine că nu am renunţat niciodată la principiile şi dezideratele dobândite în cei 10 ani de presă liberă în care am trăit alături de această echipă. Păstrez cu mare preţuire momente deosebite din aceşti ani!
Ziarul meu a deschis uşi şi minţi, a salvat oameni şi suflete, a arătat părţi neştiute, a confirmat sau a demontat mituri, a ajutat, a fost acolo unde vrâncenii s-au dorit martori ai evenimentelor.

Primii 10 ani ai acestui ziar sunt şi ai mei, pe care mi-i amintesc cu mare drag ca şi când ar fi fost ieri. Ani mulţi, şi frumoşi, şi grei. Aveam 19 ani neîmpliniţi când am fost acceptată în echipă, prima Şcoală de Presă a Monitorului de Vrancea. Eram o mână de oameni, aleşi pe sprânceană să aducă un suflu nou în comunitate, o altă viziune de a face presă, de a relata cititorului “de ce baba a muşcat câinele”, şi nu invers! Redactorul-sef Valentin Gheorghiţă, inginer la bază, nu avea glume în program! Îmi tremura stomacul când duceam textele la verificat, după şedinţa de sumar, la 3 fix. De obicei, nu-i plăcea titlul, mă întorcea de 5 ori, să nu mă culc pe-o ureche. 10 ani am învăţat, zi de zi, totul era făcut în spiritul fără greşeli. Se scria pe foi, alteori de 3 ori acelaşi text, să se înţeleagă când îl dădeam "la ciocănit" la dna. Silvia Turcu, "culegătoarea" noastră. Mii de semne! Marea provocare: informatizarea ziariştilor, într-o zi am fost anunţaţi că punem pixul jos şi trecem la lumea nouă, calculatoreala. Ce-am mai vociferat.

Tot într-o zi, lumea nouă s-a aprins din vârful judeţului, franciza Monitorului a fost luată de "OM" şi noi, în bloc, ne-am strâns. Am făcut un Cerc în jurul libertăţii cuvântului, a presei, ne-am legat cu lanţuri de chioşcurile de difuzare a Ziarului, ne-am ridicat cu macarale...
Zile şi nopţi! Am purtat luni de zile tricoul cu “Ziar supus presiunilor politice ale echipei Oprişan”! Nu ne-a învăţat nimeni. Eram Noi, convinşi de adevărul nostru! Am mărşăluit pe străzi, la porţile ambasadelor!
Ce ne-am mai “distrat”!!! Cel mai tare a fost când Oprişan a deschis proces Ziarului, pe lângă alte o sută şpe, că i-am bătut bodyguardul. Eu, 48 de kile- 1,70 m, în luptă corp la corp cu dl. Maricel Cicu, campion naţional la box, un tip super simpatic cât muntele Lepşei, şi-am dat explicaţii vreo 2 zile în birourile IPJ. Am fost şi la TUCA SHOW, cu Alice Gheorghiţă şi Cristi Irimia! Oprişan şi Fevronia! Daaa, e pe Goagăl.

Ziarul mi-a deschis inimi şi porţi, am stat la masă cu Regele Mihai şi aveam în telefon numărul de telefon al unor miniştri. Era o lume, un univers deschis în Vrancea, altul decât cel iubitor de scânduri şi cuie. Se scria mult şi bine, Noi eram un nume, Monitorul era cartea noastră de vizită. Eram tineri, eram mici, dar atât de mari!

Vreo 10-12 oameni în redacţie! Fierbeam zaţul de la Fort de 5 ori, fumam "la poştă", ne îmbrăcam "de la Coca" "la caiet", parizerul cu muştar era mâncare de bază pe lângă borcanele de la mama colegului nostru Eugen Rusu, puse "la Rată" de la Tecuci!
Eram fericiţi! 5 nunţi am făcut în acea vară a lui 99, aproape toţi ne-am luat într-un an! Sufletul meu, o parte din el, este acolo! Şi va rămâne...

Şi cum era o zi de muncă???
Era aşa: plecam la 7, spre Casa de Cultură, unde aveam sediul redacţiei, şi nici o zi nu era la fel! Din '97 până la începutul lui 2002, anul de foc al Ziarului. Alergam, numai pe jos, "Papucul" redacţiei era folosit numai pentru judeţ. Pe tocuri de 12, deseori, ţinuta era importantă pentru imaginea ziarului. Intram în birourile mai-marilor judeţului, cartonaţi cu cravate roşii sau scriam pe genunchi, în case soioase, plecaţi să ne facem treaba. Ziarul avea 24, apoi 32 de pagini. Nu 16! Zece mii de semne, o pagină de ziar, o scriam fluierând, zilnic. Aproape fluierând! Ne ajutam mult între noi. După o juma de zi de alergat, dacă sumarul era gol, luam - care era-n nevoie - buletinul de presă al Poliţiei, faxul cu iniţiale, de 10 rânduri, şi-l făceam un număr de Cosmopolitan! Munceam mult, vorbeam şi vorbeam, mergeam kilometri pe zi, dădeam zeci de telefoane într-o Eră, când abia apăruse mobilul şi calculatorul. Şi scriam. Totul era verificat, cântărit, echilibrat, textul trecea prin câteva mâini până a fi publicat.

Şi scriam.
 Pe orice colţ de hârtie era ceva, ce trebuia. De pe la 2, ne luam de scris. Dacă era de prima pagină, ne apuca miezul nopţii. A doua zi la 7, o luam de la capăt. Altă zi, alte subiecte, altă "distracţie". Sâmbăta erau conferinţe la partide, duminica eram în redacţie să facem ziarul de luni. Nu ne plângeam de oboseală, de stres, de şale, depresii şi alte modernisme!
Ne aveam unul pe altul, mâncam unul de la altul, fumam unul de la altul. N-aveam cumetri, fini, toate erau acolo, aniversări, revelioane. Şi-n zilele de concediu treceam prin redacţie. Şi stăteam. Şi munceam...
Oprişan era tot acolo! Şi deseori pe prima pagină. Rând pe rând, Sănătatea, Învăţământul, Finanţele erau la "jumulit"! Când ScorMonitorul intra într-o instituţie a statului, şi angajaţii îşi căutau repede treaba abandonată. Ne beam cafeaua cu primarul Bacinschi sau cu "generalul Mândrescu", iar a doua zi putea fi subiectul central al ziarului. Aşa ne-am autoeducat sau am fost formaţi, nici nu ştiu, cert este că puneam mare preţ pe muncă şi valori, la noi şi în bătătura fiecăruia sus-pus.
Primarul Fudulica de la Odobeşti a scos într-o zi puşca! Colegul Eugen Rusu să povestească! Să-i pozam casa lui Oprişan, am urcat în toţi copacii din "Km 27" şi tot lui Eugen i-a venit ideea de a urca pe cupola unui autobuz şi din mers să ne iasă...
Fiecare număr al Ziarului are o poveste!
Şi unele dureroase. Despre sute de tragedii, accidente, sinucideri, denunţuri. Şi durerile noastre, când ne-am desprins. Am plecat ultima din echipă. Din redacţie, doar Silvia Vrînceanu a rămas (şi Iulia Mărgin eanu de la Iaşi) şi a continuat cu sârguinţă.
Ziarul de Vrancea e şi ziarul meu! E în amintirile mele, în poveştile mele, e în sufletul meu!
VIAŢĂ LUNGĂ îi doresc ziarului nostru, al vrâncenilor, sârguinţă, privire limpede şi bucuria lucrului bine făcut!
La multi ani, “Ziarul de Vrancea”, La mulţi ani cititorilor ZdV, La multi ani echipei, colaboratorilor, tuturor celor care îmbrăţişează idealurile presei libere de pretutindeni! (Cristina Alexandru Lazarin)


De profesie jurnalist şi psiholog, Cristina Alexandru Lazarin a fost membră a echipei noastre de redacţie şi a activat în presă în perioada 1997 - 2007



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
fost ziarist de vremuri tulburi, acum 662 zile, 12 ore, 10 minute, 57 secunde
Frumoooossss articol. Poate vine si partea a doua, in care ne povesteste viteaza Cristina Lazarin, cum a batut palma cu Oprisan &co pentru Milcovul. Cum l-a Mai laudat apoi pe OM, pe cel pe care citeste integral
pheonix, acum 662 zile, 13 ore, 39 secunde
Cristina Alexandru-Lazarin nu se dezminte ! Un text de exceptie, minunat , asa cum erau numeroasele ei texte scrise atunci ....a fost o ziarista adevarata,de mare talent, care cunostea foarte bine citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.