Ultima oră

Mai multe VIP-uri vrâncene- inculpate în dosarul retrocedărilor de păduri

Gabriel Sava
17 ian 2017 1304 vizualizări
Percheziţiile de la Prefectura Vrancea din noiembrie 2015 au prins contur într-un dosar penal u fostul prefect Dragoş Mircea, fosta juristă Gabi Furtună, ex-directorul de la Cadastru, Emilian Diaconu dar şi secretarul Eduard Corhană apar în acest dosar u cauza se referă la retrocedarea ilegală a unor suprafeţe de pădure u DNA Galaţi a solicitat desemnarea unei alte instanţe în cazul soluţionării cu rechizitoriu a cauzei

Secretarul primăriei Focşani, Eduard Corhană, fostul prefect Dragoş Mircea, fostul subprefect Mioara Flenchea, fosta juristă a Prefecturii, Gabi Furtună, fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Emilian Diaconu, şeful ADS Vrancea, Dan Bunghez, arhitectul şef al judeţului, Daniela Olaru sunt doar o parte dintre inculpaţii într-un dosar aflat pe rolul Serviciului Teritorial Galaţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), constituit în urma percheziţiilor derulate pe 4 noiembrie 2015 la Prefectura Vrancea. ”Au fost mai multe ridicări de documente de la instituţii vizate în cursul anchetei. Există suspiciuni de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu cu privire la retrocedarea unor suprafeţe de pădure, cauză în care urmărirea penală s-a început IN REM”, ne-a declarat în noiembrie 2015, Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.  Anul trecut, în luna noiembrie, procurorii anticorupţie de la Galaţi au solicitat ca judecarea cauzei să fie făcută de o altă instanţă decât cea care, în mod normal ar fi competentă, respectiv Tribunalul Vrancea.  „Admite cererea de desemnare a unei alte instanţe , formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi, privind pe inculpaţii Furtună Gabi, Diaconu Emilian, Mircea Dragoş Valentin, Manolache Liviu Iulian, Cîmpureanu Florica, Păvăloaie Mihaela, Voicu Viorica, Duşu Diana Angela, Flenchea Mioara, Roşca Grigore, Bunghez Daniel, Popa Valentin, Lepădatu Fănel, Dumitrache Laurenţiu, Murgu Costică Florin, Olaru Daniela, Corhană Eduard Marian, Marin Petrică şi Gheorghe Mircea, înregistrată sub nr. 1160/44/2016 la Curtea de Apel Galaţi. Desemnează ca Tribunalul Brăila să fie instanţa sesizată în eventualitatea întocmirii rechizitoriului în dosarul nr. 63/P/2014 al de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi. (…) Definitivă”, se arată în soluţia de anul trecut a Curţii de Apel Galaţi.

O pădure retrocedată de trei ori ar fi “aprins” “fitilul” anchetelor DNA

Ziarul de Vrancea a aflat la momentul percheziţiilor că venirea procurorilor DNA la Focşani viza modul în care s-a retrocedat în natură, o suprafaţă de circa 250 ha pe numele Elenei Manole. Conform surselor noastre, pădurea a fost solicitată în 2006 de către reprezentanţi ai Elenei Manole pe vechiul amplasament, situat pe raza actualului ocol silvic Panciu- Valea Caregnei, în zona Răcoasa- Străoane. Amplasamentul a fost însă schimbat, aşa că suprafaţa s-a retrocedat pe raza Ocolului Silvic Vidra, la propunerea Comisiei Locale Vidra, validată de Comisia Judeţeană Vrancea. Nu ar fi fost singura punere în posesie pe numele Elenei Manole care, prin mandatar, ar fi solicitat şi primit, pentru acelaşi drept, cel puţin încă o punere în posesie a aceleeaşi suprafeţe de pădure, pe vechiul amplasament. Conform surselor, pe numele Elenei Manole s-ar fi retrocedat în total circa 700 ha de pădure. O parte din aceasta a fost vândută, aşa cum o recunoaşte şi actualul proprietar, Gilda Scînteianu. “Am cumpărat suprafaţa de 200 de ha de pădure de la doamna Manole, în momentul în care s-au finalizat formalităţile de retrocedare. Nu am avut nicio calitate de mandatar, doar dacă a fost, ştiu eu, vreo procură pentru înscrierea la cartea funciară”, ne-a declarat tot atunci Gilda Scînteianu. Tribunalul Brăila nu a fost încă sesizat cu vreun rechizitoriu de către procurorii DNA GalaţI în această speţă. (Gabriel SAVA)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.