Ultima oră

Pompierii au simulat un cutremur la mase plastice

Dan Chiriac
15 ian 2017 365 vizualizări
Acesta a fost urmat de un incendiu u astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a executat un exerciţiu la o societate din cartierul Sud. Pompierii au mers la acţiune cu forţe şi mijloace în teren, pentru antrenarea structurilor de intervenţie în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui cutremur, urmat de incendiu la o societate comercială cu profilul producţie şi depozitare produse plastice. Personalul de la locul de muncă şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă au acţionat pentru lichidarea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie din dotare, însă din cauza cantităţii mari de materiale combustibile acesta se propagă rapid, nemaiputând fi controlat. Conform scenariului, s-a dispus evacuarea întregului personal şi s-a anunţat   evenimentul la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, concomitent cu întreruperea alimentării cu energie electrică şi gaz. “În urma solicitării primite, la faţa locului s-au deplasat 6 autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, astfel: 2 autospecială de primă intervenţie şi comandă, 2 autospeciale de stingere a incendiilor cu apă şi spumă, 1 autospecială pentru descarcerare şi 1 ambulanţă SMURD. La sosirea forţelor de intervenţie s-a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă şi degajări mari de fum, în interiorul depozitului de materii prime. Pompierii militari au acţionat pentru stingerea incendiului, protejarea vecinătăţilor, precum şi pentru căutarea unei victime intoxicate cu fum, evacuarea acesteia, acordarea primului ajutor medical şi transportul la unitatea de primire urgenţe din Focşani. Concomitent cu aceste acţiuni, echipajul de căutare-salvare canin, format din câinele salvator Wolf şi conductorul acestuia, au intervenit pentru salvarea celei de-a doua victime, surprinsă de dărâmături în interiorul depozitului de produse finite. La exerciţiu au participat şi voluntarii ISU Vrancea, din cadrul programului „Salvator din pasiune”, aceştia dând dovadă încă o dată de abnegaţie, spirit civic şi implicare în acţiunile de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă”, se arată într-un comunicat al ISU Vrancea. În urma evaluării iniţiale a exerciţiului s-a constatat că atât echipele de intervenţie, cât şi personalul societăţii comerciale cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă au acţionat conform planurilor de intervenţie. Astfel de exerciţii se execută lunar de pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea, în scopul pregătirii efectivelor, dar şi a personalului de la locul de muncă, pentru cunoaşterea modului de comportare pe timpul operaţiunilor de intervenţie. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.