Ultima oră

Vrancea așteaptă un episod de iarnă cu ninsori și ger revenind în forță începând din noaptea de luni spre marți

Ziarul de Vrancea
14 ian 2017 14097 vizualizări
Precipitațiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți, fiind prezente în cantități consistente și în cursul zilei de miercuri, a declarat, astăzi, Romica Jurca, specialist meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Întrebată dacă ANM va emite noi atenționări sau avertizări de vreme rea în zilele următoare, Romica Jurca a explicat că "este prea devreme’ pentru astfel de previziuni, dar dacă va fi cazul acestea vor fi transmise la momentul oportun."

"Acum este prea devreme să vorbim despre emiterea de noi atenționări sau avertizări. În funcție de cum vor evolua lucrurile astăzi, mâine, chiar și luni, vom decide dacă vom emite atenționări sau avertizări. Lucrurile se mai pot schimba, iar dacă va fi nevoie de atenționări, vom fi prompți și vom informa pe toată lumea", a subliniat specialistul meteorolog.Citiți mai mult aici


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Fieraru Dan, acum 667 zile, 5 ore, 43 minute, 48 secunde
Daca mai ninge mult,murim de frig ca nu avem lemne.La Jitia oamenii vor protesta luni in fata primariei.Sefa de post ne da amenzi de milioane pentru orice vreasc.Politista protejează pe cei mai mari citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.