Ultima oră

Focşaniul se va înfrăţi, în curand, cu Majdanpek

Iulia Crețu
14 oct 2016 2396 vizualizări
De Festivalul Viei şi Vinului 2016, la Focşani a venit şi o delegaţie străină din localitatea Majdanpek, Serbia, oraş cu care Focşaniul are stabilite relaţii de prietenie.

Edilul Focşaniului, Cristi Misăilă a anunţat că vineri dimineaţă i-a primit la Primărie pe sarbi, pentru a continua discuţiile privind domeniile comune de interes, care vor sta la baza consolidării relaţiei de înfrăţire. “Invitaţii străini - domnul Slavisa Bozinovic, preşedintele Consiliului local, domnul Zoran Milosevic, consilier local şi directorul spitalului şi domnul Milos Jovanovic, reprezentantul primăriei, au transmis părţii române disponibilitatea municipiului Majdanpek de a semna cât mai curând acordul de înfrăţire. În acest sens, în perioada imediat următoare se vor obţine avizele necesare de la ministerele de resort, după care va fi pregătit proiectul de hotărâre în vederea înfrăţirii, pentru a fi prezentat Consiliului local al municipiului Focşani spre aprobare”, după cum se arată într-o informare a municipalităţii focşănene. (I. C.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.