Ultima oră

DNA bate pasul pe loc la Primăria Focșani

Ionel Sclavone
13 oct 2016 493 vizualizări
Ancheta DNA în cazul Primăriei pare că bate pasul pe loc deși a trecut mai bine de jumătate de an de când procurorii au descins la Focșani. Aceasta în condițiile în care, potrivit unor surse neoficiale din cadrul Primăriei, DNA a solicitat, în urmă cu câtva timp, o nouă serie de documente referitoare la contractele încheiate pentru reabilitarea unor școli și pentru amenajarea sistemului de iluminat public în perimetrul Pieții Unirii.

Potrivit  unui   comunicat al Biroului de Informare din cadrul   instituției, în  acest moment nu au apărut  alte  noutăți  referitoare la stadiul  anchetei, în   afară de cele care au fost   făcute   publice   în   luna   martie: „În   acest moment, alte   informații   referitoare la stadiul   anchetei, cu excepția   celor   mediatizate    prinintermediul    comunicatului de presă   nr. 246/VIII/3 din 09 martie 2016 (comunicatul   remis  după   perchezițiile de la Focșani – n.r.), nu pot fi oferite, în   conformitate cu prevederile art.12, lit. e) din   legea 544/2001“.

Procurorii DNA au descins   pe 9 martie 2016 la Focșani   și au efectuat   percheziții   în   mai   multe   birouri   din Primărie. Verificările au vizat   posibile   infracțiuni de corupție  și   asimilate   celor de corupție, comise  în   perioada 2013-2014.Procurorii au ridicat   documente de la trei   direcţii, respectiv   Direcţia    Economică, reprezentată de Carmen Grosu, Serviciul de Investiţii – şef   serviciu Cristina Costin   şi  Serviciul   Juridic-Liviu   Pogorevici.

În perioada   vizată de anchetă,Municipalitatea  a   accesat  fonduri   europene  pentru   reabilitarea a cinci  unități   școlare. Este vorba de Școala „Ștefan  cel Mare“ (nr.9), Școala nr.3, Școala „Nicolae   Iorga“ (nr.1), Școala „Alexandru   Vlahuță“ (nr.8) și  Colegiul  Național „Unirea“.  Pentru   lucrări au fost  angajate   două   firme din Focșani, PIF&LMS Company SRL și  Combeta SRL, una din București, Hidro Salt B 92 SRL și   una din Tulcea, Livmar SRL.

În   aproape  toate   cazurile au existat   probleme   în   implementare, constructorii   solicitând    suplimenta    reasumelor din ofertele cu care au licitat.De fiecare   dată, motivul   invocat a fost    existența   unor   lucrări   neprevăzute   în   documentațiile   tehnice.Ulterior, juristul   Liviu   Pogorevicia confirmat  că    i s-a cerut  în   mai   multe   rânduri   să    întocmească   și   să    semneze   în    fals   documente   pentru a justifica   plăți    făcute,unor    constructori, în    contul   unor   lucrări.Pogorevici   a    adus, la momentul   respectiv, acuzații grave șefei   Serviciului    Investiții, Cristina Costin, despre care a afirmat   că s-ar    afla   în    spatele   aranjamentelor.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.