Ultima oră

Personalităţi vrâncene de excepţie rămase în uitare

Radu BORCEA
5 oct 2016 10793 vizualizări
Constantin Teodorescu - Detry, un focşănean în elita geologiei mondiale

Din Vrancea s-au ridicat pe culmile gloriei numeroase personalităţi de anvergură naţională şi internaţională, din multe domenii ale vieţii economice şi cultural-artistice, însă numai unii s-au bucurat de-a lungul vieţii de respectul meritat şi mai ales de o mediatizare pe măsura prestigiului dobândit de ele

O astfel de personalitate, văduvită de recunoaşterea celebrităţii sale, este şi focşăneanul Constantin Teodorescu-Detry, inginer doctorand, în vârstă de 90 de ani, care se află în elita geologiei mondiale. Deşi în prezent trăieşte la Paris, nonagenarul născut la Focşani, la data de 15 octombrie 1926, nu a renunţat niciodată la cetăţenia română. Aş zice chiar că este cetăţean universal - pentru că a reprezentat România în lume ca expert al Organizaţiei Naţiunilor Unite în domeniul prospecţiunilor de hidrocarburi – şi ar merita cu prisosinţă o hotărâre favorabilă din partea aleşilor din Consiliul Local al oraşului de pe Milcov în baza căreia să i se decerneze titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Focşani. În activitatea sa ştiinţifică şi profesională găsim rezultate de excepţie, cum sunt importantele descoperiri de zăcăminte de petrol şi gaze pe teritoriul României (la Ţicleni, în 1953), pe Platforma Moesiană (în 1957), precum şi pe teritoriul altor state (Franţa, SUA, Australia, Columbia, Etiopia ş.a.), unde a activat din partea ONU ca expert în domeniul petrolier şi ca evaluator al resurselor de petrol şi gaze. La timpul respectiv, statul român i-a recunoscut meritele în domeniul progresului industriei petroliere din ţara noastră. Guvernul României, prin HG nr. 281/1963, îi acordă Premiul de Stat al României şi titlul de Laureat al Premiului de Stat pentru dovedirea resurselor de ţiţei şi gaze pe platformele menţionate mai înainte. Este cazul ca şi autorităţile actuale ale municipiului Focşani să facă gestul acordării titlului de Cetăţean de Onoare inginerului doctorand Constantin Teodorescu -Detry. Demersuri în acest sens face şi nepotul său, Stancu Gheorghe Sotir, în vârstă de 75 de ani, care s-a adresat în scris noului primar al Municipiului Focşani. Acesta a depus şi documente necesare care să ateste că nonagenarul Constantin Teodorescu – Detry îndeplineşte toate criteriile cerute pentru adoptarea unei hotărâri a consiliului local. Ca şi în cazul lui Ion Basgan, o altă personalitate focşăneană de renume mondial, CV acestei personalităţi din elita mondială a geologiei, pentru activitatea sa dintre anii 1945-2002, este impresionant. Ne-ar trebui pagini întregi ca să inserăm fie şi numai funcţiile deţinute şi rezultatele obţinute.


P.S. Economistul Stancu Gheorghe Sotir mi-a declarat că urmează să-i apară o carte în care cititorii vor descoperi şi alte personalităţi vrâncene cu merite excepţionale necunoscute generaţiilor actuale. (Radu BORCEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.