Serviciile voluntare trebuie să obţină aviz de la Pompieri
În Monitorul Oficial nr. 469 din 23.06.2016, Partea I, afost publicat OMAI 96/2016 Criteriile de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă. În scopul informării oportune şi asigurării condiţiilor necesare aplicării eficiente a prevederilor actului normativ menţionat anterior, vă supunem atenţiei următoarele:
Au obligaţia constituirii de servicii proprii tip C1 operatorii economici şi instituţiile care au în administrare:
a) clădiri sau ansamblu de clădiri de învăţământ de nivel centru universitar, inclusiv spaţii de cazare aferente acestora cu un număr de studenţi mai mare de 1.000, forma de învăţământ - zi;
b) clădiri sau ansamblu de clădiri pentru sănătate, cu un număr de paturi mai mare sau egal cu 100;
c) clădiri sau ansamblu de clădiri pentru cultură, cu număr de locuri mai mare de 600;
d) clădiri pentru activităţi sportive şi spectacole cu peste 600 de locuri;
e) clădiri sau ansamblu de clădiri şi spaţii anexe pentru comerţ, cu suprafaţa desfăşurată peste 1.500 mp;
f) clădiri sau ansamblu de clădiri pentru turism, cu număr de locuri mai mare de 200;
g) clădiri înalte sau foarte înalte, cu excepţia clădirilor de locuit;
h) clădiri sau ansamblu de clădiri pentru producţie şi/sau depozitare, cu suprafaţa desfăşurată între 10.000 şi 50.000 mp, cu risc mare şi foarte mare de incendiu.
Operatorul economic supus legislaţiei privind controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase, precum şi cel care are în administrare clădiri sau ansambluri de clădiri, cu suprafaţa desfăşurată mai mare de 50.000 mp, cu risc mare şi foarte mare de incendiu, are obligaţia să constituie serviciu propriu tip C2.
În cazul operatorului economic supus legislaţiei privind controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi care îşi desfăşoară activitatea integral în clădiri (şi instalaţii) protejate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, potrivit scenariilor de securitate la incendiu şi/sau raportului de securitate, serviciul constituit va fi de tip C1. În situaţia în care nu constituie serviciu propriu, operatorii economici şi instituţiile specificate anterior trebuie să încheie contracte, conform legii, cu servicii voluntare, cu operatori economici sau instituţii care au constituite servicii proprii sau cu societăţi prestatoare de servicii. Serviciile cu care se încheie contracte trebuie să deţină categoria în care s-ar încadra beneficiarul şi să asigure o intervenţie operativă şi eficace. Operatorul economic sau instituţia care a constituit serviciu propriu poate încheia contracte cu alt operator economic sau instituţie numai dacă poate asigura intervenţia operativă. (Dan CHIRIAC)














