Ultima oră

Pădurile sunt tăiate chiar dacă poliţia face razii săptămanale

Dan Chiriac
31 iul 2016 2816 vizualizări
Delictele silvice au ajuns să fie la fel de numeroase în Romania ca infracţiunile rutiere

În urma a peste 9.000 de acţiuni coordonate de Poliţia Română în primele şase luni ale anului 2016, au fost confiscaţi aproape 40.000 de metri cubi de material lemnos, pentru care nu existau documente legale justificative. Poliţiştii au cercetat în această perioadă, peste 1.800 de persoane pentru comiterea de infracţiuni silvice şi au aplicat aproape 11.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 15 milioane lei. Activităţile ilegale din domeniul silvic pot fi împărţite în tăieri de arbori puşi în valoare cu încălcarea dispoziţiilor legale, tăieri de arbori nepuşi în valoare (fără drept), evaziunea fiscală generată de comerţul ilegal cu material lemnos, munca „la negru”, falsul şi uzul de fals pentru înlesnirea activităţilor ilegale din domeniul forestier (amenajarea pădurilor, punerea în valoare, tăierea, transportul, prelucrarea, comercializarea). La nivel naţional, în primele şase luni ale acestui an, Poliţia Română a organizat 9.200 de acţiuni şi a efectuat 19.456 de controale în baza a 7.354 de planuri de acţiune, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

Poliţiştii au confiscat fierăstraiele toporatorilor

Şi în judeţul Vrancea, infracţiunile silvice ocupă un loc fruntaş în topul infracţiunilor constatate de oamenii legii. Aproape că nu trece săptămană fără ca poliţiştii să nu găsească în trafic transporturi ilegale de material lemnos. De asemenea, în urma unor controale efectuate la diferite gatere din Vrancea au fost găsite numeroase nereguli. “În cadrul acţiunilor coordonate de Poliţia Română, au fost angrenate efective de poliţie din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, specialişti din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, specialişti din cadrul direcţiilor silvice, precum şi specialişti ai structurilor silvice private. Au fost verificate 716 instalaţii de debitat, 1.009 de exploatări forestiere, 513 depozite şi 232 de ocoale silvice/structuri subordonate, 1.309 târguri, pieţe şi oboare, precum şi 37.930 de mijloace de transport material lemnos. În urma acestor acţiuni, în primele 6 luni ale acestui an, a fost confiscată cantitatea totală de 38.963  de metri cubi de material lemnos, a cărui valoare este estimată la 10.073.000 de lei. De comiterea acestora sunt bănuite şi au fost cercetate 1.843 de persoane, dintre care 530 au fost depistate în flagrant delict, împotriva a 68 fiind dispuse măsuri preventive. Totodată, în această perioadă, structurile de ordine publică au verificat 1.029 de cazuri privind transportul ilegal de materiale lemnoase, semnalate prin apelurile S.N.U.A.U 112 – Radarul Pădurilor. Dintre acestea, 164 au fost confirmate şi astfel, au fost aplicate 162 de contravenţii la Legea nr. 171/2010 şi H. G. nr.470/2014, în valoare totală de 225.900 de lei”, se arată într-un comunicat al poliţiei. Ca măsură suplimentară, a fost dispusă indisponibilizarea a 18 autovehicule, două tractoare şi 129 de căruţe. De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, 208 ferăstraie mecanice şi 158 de topoare, precum şi alte 757 bunuri care ar fi fost folosite la comiterea de ilegalităţi. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ro8, acum 3550 zile, 8 ore, 35 minute, 18 secunde
Sa fim seriosi! Daca s-ar dori, acest dezastru s-ar opri! Orice cetatean vede cum trec camioanele si camionetele cu lemne!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.