Ultima oră

Ce aşteptări are edilul Cristi Misăilă de la city-managerul de Focşani

Iulia Crețu
27 iul 2016 2283 vizualizări
Primarul vrea să dea pe mana administratorului public bugetul oraşului

Consiliul Local Focşani este solicitat să voteze fişa postului pentru funcţia de administrator public/city manager la Primărie. Proiectul este iniţiat de edilul Cristi Misăilă, în totală contradicţie cu declaraţiile sale din campania electorală, cand afirma că nu va angaja city manager la Focşani, punctand că o importanţă majoră ar avea-o un birou performant pe proiecte europene. Iată că în şedinţa ordinară din această lună, edilul PSD Misăilă se răzgandeşte şi cere aleşilor să-i aprobe criteriile şi procedurile de numire şi eliberare din funcţie şi atribuţiile administratorului public din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Focşani. Una dintre condiţiile eliminatorii pentru ocupantul fotoliului de city manager este aceea de a nu fi fost “condamnat pentru săvarşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvarşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei de administrator public, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea”, după cum se arată în proiectul de hotărare aflat la mapa aleşilor focşăneni. Administratorul public trebuie să aibă studii universitare economice şi asta pentru că, printre atribuţiile de seriviciu pe care le-ar primi de la primar se numără şi aceea că poate exercita atribuţii de ordonator principal de credite. Adică, city managerul va avea pe mană întreg bugetul municipiului Focşani. Tot între atribuţiile sale se mai numără şi elaborarea de proiecte de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ teritoriale şi dezbaterea acestora cu primarul. Administratorul public de la Focşani va mai trebui să propună planuri de acţiune pentru implementarea strategiilor Primăriei Focşani şi să urmărească realizarea acestora. În aceste condiţii, rolul primarul va fi unul strict de reprezentare. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ggg, acum 2800 zile, 2 ore, 34 minute, 57 secunde
Alt salariu umflat si furat
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.