Ultima oră

Şoferii au rămas fără permis la trecerile de cale ferată

Dan Chiriac
20 iul 2016 2902 vizualizări
Cei care nu au oprit au rămas pietoni u în cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 79 de sancţiuni în valoare totală de 13.400 lei

Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier împreună cu efectivele Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Vrancea au acţionat la trecerile la nivel cu calea ferată. Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi reducerea numărului accidentelor rutiere soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate, ce au loc pe drumurile publice în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, identificarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă legislaţia rutieră precum şi conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în acest fel. În cadrul acestei acţiuni au fost aplicate 79 de sancţiuni în valoare totală de 13.400 lei, din care 16 sancţiuni pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, o sancţiune la alte acte normative şi 62 de sancţiuni la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase cinci certificate de înmatriculare, au fost reţinute cinci permise de conducere, din care trei pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi două pentru alte abateri la regimul rutier, fiind totodată constatată şi o infracţiune pentru încălcarea normelor rutiere. Astfel, poliţiştii rutieri au oprit un bărbat din comuna Ţifeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205 E, în afara localităţii Bizigheşti, care la trecerea la nivel cu calea ferată nu a oprit la semnalul luminos şi acustic aflat în funcţiune, continuându-şi deplasarea. A fost întocmit proces verbal de constatare a contravenţiei, fiindu-i reţinut permisul de conducere. De asemenea, un bărbat din Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vrancei, ajuns în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată simplă fără bariere, nu a oprit la semnalele sonore şi semnalele cu lumini roşii aflate în funcţiune, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii rutieri au mai oprit un bărbat din Panciu în timp ce conducea un autoturism în Goleşti, care nu a oprit la barieră. În continuare vor fi organizate acţiuni la care vor participa lucrători din cadrul Serviciului Rutier şi Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Vrancea, pentru combaterea acestei cauze generatoare de accidente. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.