Femeie rănită grav după o manevră imprudentă
O femeie a fost rănită grav în urma unui accident produs în comuna Străoane. Astfel, poliţiştii din Panciu au fost sesizaţi că un tânăr de 20 ani, din comuna Străoane, în timp ce conducea un autoturism pe DC 49 din comuna Straoane, a efectuat manevra de mers înapoi, moment în care a acroşat o femeie de 75 ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea părţii carosabile. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a incidentului. Poliţiştii din Garoafa s-au sesizat că la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 06.00, un tânăr de 19 ani, din comuna Garoafa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, acroşând cu partea stangă a vehiculului un gard din beton. În urma producerii evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Poliţiştii au întocmit şi trei dosare penale pentru infracţiuni rutiere. Poliţiştii din Sihlea au depistat o femeie de 53 ani, din comuna Valea Salciei, judeţul Buzău, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,54 mg/l alcool în aerul expirat). Femeia a fost condusă la spitalul Dumbrăveni, unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Un bărbat de 35 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85 în localitatea Goleşti, având permisul de conducere suspendat şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,42 mg/l alcool în aerul expirat). Poliţiştii din Gologanu au oprit o tânără de 27 ani, din comuna Popeşti. Aceasta conducea o autoutilitară având permisul de conducere suspendat. Tânăra a fost testată alcoolscop, rezultatul fiind de 0.24 mg/l. (Dan CHIRIAC)














