Ultima oră

Pentru prima oară-n Focşani:Curs pentru logodnici

Ziarul de Vrancea
11 iul 2016 4252 vizualizări
Acesta va avea loc în biserica romano-catolică "Sfinţii Apostoli. Petru şi Paul" din localitate, în ziua de 23 iulie 2016,şi va fi susţinut de Pr. dr. Felician Tiba de la Oficiul pentru pastoraţia Familiei din Dieceza de Iaşi Despre necesitatea lui aduce argumente în continuare chiar Preotul doctor Felician Tiba.Cel care va susuţine cursul inedit de la Focşani peste unsprezece zile."Un curs la care poate participa oricine, fără înscriere prealabilă şi fără taxă de participare, doar cu bunăvoinţă."






Cei care se căsătoresc, ştiu cu adevărat ce fac?

    În viaţa învăţăm mereu: învăţăm să vorbim, să mâncăm, să mergem, să ne îmbrăcăm, să ne rugăm, învăţăm o sumedenie de alte lucruri, dar învăţăm prea puţin sau deloc, să iubim.
    Când doi tineri, un băiat şi o fată, se îndrăgostesc, întregul univers se opreşte în loc, se restartează, şi pentru cei doi, totul o ia de la capăt. Din acel moment totul este nou, inclusiv ceea ce până atunci părea plictisitor. Deodată totul capătă contur, valoare şi viaţă. Ochii, mâinile şi picioarele, trupul în întregimea lui, realizează că trăieşte. Celălalt începe să fie prezent în cel care iubeşte... Începe o cursă contra cronometru: se vor împreună, unul fără celălalt se simt singuri, se bucură când se întâlnesc, iar din întâlnirea lor se nasc proiecte, se conturează viitorul. Marea "aventură" a vieţii a început!
    Urmează însă un drum, unul al cunoaşterii reciproce, al trecutului, al prezentului şi în speranţă, al viitorului. E nevoie de un parcurs, de cineva din afară, de cineva care să se delimiteze prejudecăţi sau de părtiniri, de cineva care să arate drumul. În acest sens, Biserica, nu o dată, s-a preocupat şi se preocupă pentru ca drumul să fie cunoscut.
    Papa Francisc, la rândul său preocupat pentru formarea viitorilor soţi nota: "Cursurile de pregătire la căsătorie sunt o exprimare specială pentru logodnici." Şi noi vedem atâtea perechi, care eventual ajung la curs cam împotriva voinţei, "Dar preoţii aceştia ne obligă să facem un curs! Dar de ce? Noi ştim!"... şi merg împotriva voinţei. Dar după aceea sunt bucuroşi şi mulţumesc, pentru că de fapt au găsit acolo ocazia, adesea unica, pentru a reflecta asupra experienţei lor în termeni autentici. Da, multe perechi stau împreună atât timp, eventual şi în intimitate, uneori convieţuind, dar nu se cunosc cu adevărat. Pare straniu, dar experienţa demonstrează că este aşa. De asta un curs pentru logodnici!
    Pentru a intra în viaţa de familie este nevoie de pregătire. În acest sens un curs pentru logodnici nu intenţionează să-i "sperie" pe tinerii care participă. Nu se intră cu examen, nu se dau lucrări de control sau extemporale şi nu se pun note. Sunt o modalitate plăcută de a petrece timpul alături de persoana "aleasă", sunt un adevărat izvor de noutate, ocazie de a pune întrebări şi de a primi răspunsuri. Este momentul în care "iubirea oarbă" devine "concretă", când visul devine realitate şi când de la "inexplicabila" îndrăgostire, se trece la iubirea matură, care trebuie să caracterizeze viaţa a doi miri, viitori soţi şi apoi părinţi.
    Specialiştii care le propun, nu sunt persoanele distante care să trezească frică, ci sunt prietenii care au ales să vă stea alături într-un moment atât de important pentru viaţă, sunt cei care vă doresc binele şi care vă invită vi-l doriţi şi voi. Iar dacă există o problemă că astfel de cursuri sunt propuse de către Biserică, prin reprezentanţii ei, la un moment dat, aceasta poate scandalizeze. Biserica însă arată că îi pasă, că nu poate să stea impasibililă văzând că tinerii intră în viaţa de căsătorie, de multe ori, doar conform tradiţiei. A spune lucrurilor pe nume înseamnă a arăta o iubire autentică faţă de om, în acest caz, faţă de tinerii care se pregătesc pentru căsătorie. Bineînţeles, timp nu va fi niciodată, iar ceea ce trebuie ştiut, "ştiu cu toţii", dar realitatea ne arată că mereu avem de învăţat... La Focşani, un astfel de curs va avea loc în biserica "Ss. Petru şi Paul" din localitate, în ziua de 23 iulie, un curs la care poate participa oricine, fără înscriere prealabilă şi fără taxă de participare, doar cu bunăvoinţă.

 
Pr. dr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei din Dieceza de Iaşi

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.