Ultima oră

Partidul extremist Frontul Naţional face "pui" în Romania

Ziarul de Vrancea
1 iul 2016 1588 vizualizări
In ultima luna au mai apărut Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Noua Revoluţie şi Partidul Dacismului Autonom Conservator

Partidul Forţa Naţională, afiliat la Mişcarea pentru Europa Naţiunilor şi Libertăţii, a fost înscris oficial în registrul partidelor politice, au anunţat vineri reprezentanţii formaţiunii. ''Din acest moment, partidul Forţa Naţională începe pregătirea pentru alegerile din această toamnă pentru a oferi societăţii româneşti alternativa unui partid patriotic capabil să îi apere interesele. În aceste vremuri în care Uniunea Europeană nu ştie încotro să se îndrepte şi în care România poate avea un rol important de jucat pe scena europeană, partidul Forţa Naţională lansează invitaţia ca toţi românii care îşi iubesc ţara să se adune în jurul flăcării în trei culori - sigla formaţiunii - pentru a scoate România din marasm şi a-i acorda vocea care i se cuvine la nivel european'', este mesajul formaţiunii.
Partidul a fost lansat la Sinaia în cadrul unei conferinţe organizate de europarlamentarul Laurenţiu Rebega la care a participat Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional din Franţa. Recent mai mulţi membri ai Partidului România Unită (PRU) au trecut la Forţa Naţională.
În luna iunie au mai fost înregistrate Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Cetăţenii (CET), cu sediul în Ploieşti, Partidul Noua Revoluţie şi Partidul Naţional Civic.
La sfârşitul lunii mai a reuşit se înscrie în registru şi Partidul Dacismului Autonom Conservator, având drept semn electoral Pileusul dac - ''reprezentat de sus desfăcut în patru colţuri încolăcit în formă de melc în sens sinistrocentric cu 4 elipse stilizate în model ceramic cu patru forme puse în dreptul fiecărui colţ al unui pătrat peste un cerc închis aşa cum rezultă în simbolul descoperit la Cultura Sighişoara Wietenberg''.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
CLUBUL IACOBINILOR, acum 1114 zile, 6 minute, 58 secunde
SĂ SPERĂM CĂ BIROUL DE CONTRASPIONAJ DIN CADRUL SRI VRANCEA SE OCUPĂ DE ASTFEL DE CHESTIUNI .....ȘI NU DE URMĂRIREA INTELECTUALILOR CU ATITUDINI PROCCIDENTALE.....SĂ SPERĂM.......ȘI citeste integral
CLUBUL IACOBINILOR, acum 1114 zile, 16 minute, 46 secunde
DAN PURIC..PRIETENUL LUI DUGHIN...CUM ZICEAM...
CLUBUL IACOBINILOR, acum 1114 zile, 19 minute, 6 secunde
NU FACE PUI NUMAI ÎN ROMÂNIA; FACE ȘI ÎN VRANCEA; INVESTIGAȚI, VĂ ROG, CE DESCENDENȚI LEGIONARI VRÂNCENI DIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ ȘI PARLAMENT AU ORGANIZAT ORGIILE ANTIOCCIDENTALE, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.