Ultima oră

Cum se fură carnea la Penitenciarul Focşani?

Silvia Vrînceanu
20 iun 2016 3776 vizualizări
Un deţinut a furat 5 kilograme de carne şi le-a vândut pe două pachete de ţigări. Dar asta nu e tot!

Un deţinut de la Penitenciarul Focşani s-a ales cu o nouă acuzaţie penală după ce a furat carne din bucătăria instituţiei de la Mîndreşti. Petru Susanu, 23 ani, din comuna Gugeşti, a fost trimis în judecată de procurorii vrânceni după ce pe 22 septembrie 2015, în timp ce executa o pedeapsă în Penitenciarul Focşani, a sustras din bucătărie cinci kilograme de carne de porc, în valoare de 62 de lei. Tot în faţa instanţei de judecată va ajunge şi Ionel Iordan, cel care a “cumpărat” carnea de la hoţ. Acesta i-a oferit lui Susuanu, în schimbul cărnii, două pachete de ţigări. Iordan va fi judecat pentru tăinuire, ţinând cont că avea cunoştinţă de provenienţa cărnii. Tot pentru furt a trimis în judecată un focşănean. Procurorii îl acuză pe Vasile Davidoiu, 51 ani, că pe 4 iulie 2015, prin escaladare a pătruns în locuinţa unui focşănean de unde  a sustras o bicicletă în valoare de 300 de lei. Ulterior, acesta a mai dat o lovitură în Piaţa Moldovei. Acesta a sustras o geantă în care se aflau acte de identitate, un card şi suma de 1.000 de lei. Procurorii vrânceni au finalizat şi rechizitoriu în urma căruia Viorel Chipon, 41 ani, din comuna Urecheşti, va fi judecat pentru conducere fără permis a unui moped neînregistrat. Acesta avea şi o alcoolemie de 0,75 în momentul când a fost oprit de poliţişti. 

Evadat, trimis în faţa instanţei

Tot în faţa magistraţilor vrânceni va ajunge şi Vasile Badiu, 28 ani, din comuna Nereju. Tânărul este acuzat de evadare. În luna decembrie 2015, Badiu, ce urma să fie eliberat peste două luni, a evadat din Penitenciarul Focşani. Vasile Badiu, de 26 de ani, era în regim semideschis şi avea de ispăşit o pedeapsă de şase ani de închisoare după ce a comis o tâlhărie. Deţinutul a plecat în jurul orei 5:30, iar lipsa sa a fost observată la apelul de dimineaţă. Deţinutul Badiu Vasile, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru aflat în cadrul secţiei cu regim deschis. Acesta era repartizat ca planton de noapte, fără supraveghere, la grădina agrozootehnică a unităţii. În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, acesta fiind găsit după opt zile, într- pădure de la marginea satului unde domicilia. Vasile Badiu riscă acum să mai stea încă doi ani după gratii. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
CLUBUL IACOBINILOR, acum 2860 zile, 15 ore, 51 minute, 48 secunde
DACĂ ÎN SCURT TIMP CEI DOI VOR DEVENI INFORMATORII DIRECȚIEI PENTRU COMBATEREA CRIMINALITĂȚII ÎN MEDIUL PENITENCIAR - BIROUL MÂNDREȘTI.........VOR AVEA UN REGIM PREFERENȚIAL.....
Silvia Vrinceanu, acum 2861 zile, 2 ore, 14 minute, 53 secunde
Am corectat, fusese o scapare de tasta. Multumim pentru ca ne-ati atras atentia.
carcotas, acum 2861 zile, 2 ore, 23 minute, 1 secunda
prin ce?:)) „prin excaladare“?:))) Scrie corect:))
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.