Poliţiştii şpăgari de la Piaţă, trimişi în judecată de procurorii vranceni
Vasile I., Aurelian I., Iordache S. şi Valetin Z. sunt acuzaţi că au luat mită de la doi cetăţeni din comuna Slobzoia Bradului pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu. În faţa instanţei de judecată vor ajunge şi cei doi bărbaţi din comuna Slobozia Bradului, acuzaţi de dare de mită. Aceştia au oferit mită poliţiştilor Piaţă,pentru ca aceştia să nu-i sancţioneze contravenţional.Cei patru poliţişti sunt acuzaţi că în perioada septembrie-decembrie 2015, nu au întocmit procese verbale de contravenţie celor doi cetăţeni din comuna Slobozia Bradului, prinşi cu produse pirotehnice sau produse de contrabandă. De fiecare dată, poliţiştii ar fi preferat să ia sume de bani în loc să întocmească actele legale. De asemenea, aceştia ar fi întocmit în fals procese verbale de constatare.Reamintim că în luna februarie procurorii anticorupţie au descins la locuinţele poliţiştilor, dar şi la sediul Poliţiei municipiului Focşani. Acţiunea a fost declanşată de procurorii vrânceni care i-au filat, interceptat, filmat şi localizat pe poliţiştii de la Piaţă când negociau şi încasau fără jenă mită. La unul dintre subofiţeri, anchetatorii au găsit acasă inclusiv ţigări netimbrate de contrabandă, care provin cel mai probabil de la cei care comercializează ilegal aceste produse chiar în interiorul Pieţei Moldovei. Pentru că primeau dreptul, se bănuieşte că poliţiştii anchetaţi în acest moment se făceau că nu văd nimic, ba chiar se presupune că modificau date din procesele verbale pentru a-i face scăpaţi, contra unei mite consistente, pe cei vizaţi. Dacă vor fi condamnaţi, cei patru poliţişti riscă să-şi piardă locul de muncă. (D.C.)














