Mini-Ştiri
Un copil de numai 11 luni a ajuns, joi seară, la UPU a Spitalului Judeţean Focşani după ce a fost opărit cu apă fiartă. Copilul a suferit arsuri pe faţă, gat anterior şi posterior, torace anterior membru coapsă spate şi coapsă posterioară. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că în jurul orelor 16.00, în timp ce copilul se juca pe treptele casei, mama lui a ieşit din bucătărie cu o oală cu apă fierbinte şi s-a împiedicat, răsturnand o parte din conţinut pe copil. Cercetările contină sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală. Între timp, copilul a fost internat la Secţia de Chirurgie Infantilă. (D.L.)
Păuneşti: Au băut şi au furat o maşină
Joi dimineaţă, o femeie din comuna Păuneşti a sesizat că în timpul nopţii i-a dispărut din curtea casei autoturismul. Maşina a fost găsită la Panciu, în posesia a doi tineri, de 14, respectiv 20 de ani, din Păuneşti, care erau însoţiţi de fiului proprietarei. Cei doi au recunoscut că după ce au băut bine, au luat maşina pe care au condus-o pe rand, deşi nu aveau permise de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal. (D.L.)
Jariştea: Biciclist accidentat de un autoturism
Un tanăr de 17 ani a ajuns joi seară la Spitalul Militar Focşani, victimă a unui accident rutier petrecut în comuna Jariştea. Poliţiştii au stabilit că pe DJ 205N, în Jariştea, un tânăr de 19 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare şi a lovit un biciclist care se deplasa regulamentar. El a fost rănit uşor. Şi în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal. (D.L.)
Dosare penale pentru şoferi
Un tanăr de 19 ani din comuna Obrejiţa a decis să se urce la volanul unui autoturism pe drumurile din localitate, deşi nu poseda permis de conducere. În noaptea de joi spre vineri, a fost oprit de poliţiştii, iar tanărul s-a ales cu dosar penal. Un alt conducător auto de 39 de ani, din Adjud, a fost depistat joi seara conducand sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal. (D.L.)














