Ultima oră

Video!!! Apele Trotuşului au rupt legăturile din Vrancea şi Bacău

Silvia Vrînceanu
3 iun 2016 572 vizualizări

Din Vrancea nu se mai poate circula spre Bacău din cauza inundaţiilor produse de raul Trotuş. La ora actuală, apele sunt încă peste carosabil şi nu se ştie cat din drumul european  E85 a fost stricat. ”Cei de la Căile Ferate fac evaluări la ora această şi încearcă să se mişte repede, poate reuşesc ca în această seară să se poată circula. în ceea ce priveşte E85, pană nu scad apele nu putem face o evaluare. Sperăm ca în jurul pranzului să se retragă apele Trotuşului. Cei de la Drumuri Naţionale sunt pregătiţi să intervină imediat”, a precizat prefectul Sorin Hornea. Bilanţul oficial realizat de Prefectură arată că au fost inundate 125 de curţi, însă nu şi case. Un bărbat din Rugineşti şi-a pierdut viaţa după ce a fost luată de viitură. în satul Pietroasa, DC 142 a fost inundat de apele Milcovului. La Campuri, un pod din tuburi de la Gura Văii a fost afectat. în comuna Milcovul, SGA a folosit 500 de saci pentru un dig care să protejeze locuinţele de apele raului Milcov. Ploile abundente care au căzut de joi după amiază au provocat o revărsare a apelor pe drumuri şi gospodări, cărand cu ele cantităţi mari de aluviuni. ”La momentul de faţă, putem spune că au fost probleme mari cu apele de pe versanţi din zona Andreiaşu, Broşteni, Jariştea, Boloteşti. Trebuie să facem o inventariere şi o evaluare a canalelor ANIF, pentru că se pare că acestea nu au reuşit să facă faţă, mai ales că au fost foarte multe aluviuni şi s-au colmatat”, a mai spus prefectul Sorin Hornea. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.