Ultima oră

Nouă reţineri în dosarul ţigărilor de contrabandă, între care şi doi arbitri de fotbal

Gabriel Sava
9 mar 2016 5840 vizualizări
Dintre cei cinci vrânceni reţinuţi în urma percheziţiilor la mafia ţigărilor sunt taximetrişti şi arbitri de fotbal. Până la finalul zilei au fost executate 40 de percheziţii care s-au soldat cu 9 reţineri. Circa 160.000 pachete de ţigări, lei, euro şi lire sterline, ceasuri de mână, bijuterii din aur, şi cinci autoturisme au ajuns în custodia anchetorilor.

Marius Silvian Gheorghe şi Mihai Constantin, colegi de echipă atât în maşina pe care o aveau în regim de taxi cât şi pe gazon, unde sunt arbitri de fotbal, se numără printre cele cinci persoane din Vrancea reţinute în urma percheziţiilor care au avut loc pe 8 martie în mai multe judeţe. Acestea au vizat o grupare specializată în comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, care s-a soldat cu reţinerea a nouă persoane care, miercuri seară, au ajuns în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vrancea. 

Pe lângă cei doi taximetrişti şi arbitri, mai sunt vizaţi, din Focşani, Juberina Iorgu, Cătălin Ifrim şi Nicuşor Ciuraru, pe lângă Cezar Ţurcanu, Gheoghiţă Ungureanu, Sorinel Ferariu şi Adrian Aruştei, care sunt din Iaşi, respectiv Suceava. Totul a început cu un flagrant la Adjud, în cursul dimineţii de 8 martie.
Acţiunea a fost declanşată ca urmare a faptului că (...) pe raza municipiului Adjud, judeţul Vrancea au fost depistate trei persoane care transportau, cu două autoturisme, din care unul era utilizat pentru a verifica şi securiza traseul de urmat, cantitatea de 4.909 pachete de ţigări de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova ce nu aveau aplicate timbre de accizare. În urma cercetărilor efectuate a rezultat suspiciunea rezonabilă că pe raza judeţului Vrancea a acţionat un grup infracţional organizat specializat în procurarea, deţinerea, transportul şi distribuţia de ţigări introduse în România în mod ilegal, ca urmare a derulări unor activităţi de contrabandă, grup ce avea conexiuni pe raza judeţelor Neamţ, Suceava şi Iaşi”, spun procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.

 
Propuneri de arestare

După ce au organizat acţiunea de la Adjud, anchetatorii s-au împrăştiat rapid atât la Focşani cât şi în celelalte judeţe (Neamţ, Iaşi şi Suceava). Au fost efectuate nu mai puţin de 40 de percheziţii, în urma cărora, zeci de persoane au fost aduse la sediul SCCO Vrancea. “Au fost efectuate 40 de percheziţii domiciliare, în Vrancea, Galaţi, Neamţ, Iaşi şi Suceava, la locuinţele şi societăţile comerciale aparţinând membrilor grupului infracţional. 30 de persoane au fost conduse la sediul S.C.C.O. Vrancea, pentru audieri. Faţă de 9 dintre acestea procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au dispus reţinerea pentru 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire grup infracţional organizat şi contrabanda cu ţigări, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă, iar faţă de alte 2 persoane a fost luată măsura controlului judiciar”, au precizat poliţiştii vrânceni legat de aceeaşi acţiune.

Cinci maşini, lei, valută, bijuterii şi ceasuri ridicate de la infractori

După ce intrau în ţară în mod ilegal, pe frontiera de est, ţigările erau depozitate în judeţele în care s-au continuat percheziţiile după care erau aduse, de “cărăuşi” la Focşani. Se pare că, printre “cărăuşi” s-ar fi numărat şi cei doi arbitri şi taximetrişti. Unul dintre aceştia a avut petrecerea de nuntă şi botezul fetiţei în weekendul trecut. Alţi membri ai reţelei fac parte din etnia romă, între aceştia câteva familii de pe strada Bujor din Focşani, de la care au fost confiscaţi câţiva "cocoşei" din aur. “S-a stabilit că în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2015 – luna martie 2016 membrii grupului au procurat, deţinut, transportat şi distribuit pe «piaţa neagră» cantitatea totală de 58.970 pachete de ţigări provenite din activităţi de contrabandă, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind în cuantum total de 736.931 lei. Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate un număr de 3.061 pachete de ţigări, un număr de cinci autoturisme utilizate de membrii grupului infracţional pentru transportul cantităţilor de ţigări, sumele de 37.282 lei, 2.250 euro, 750 lire sterline şi un număr de 4 monede din aur «Franz Josef»”, se mai arată în comunicatul de presă al DIICOT. În urma activităţilor, la final, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 160.000 de pachete de ţigări, 37.282 de lei, 2.250 de euro, 750 de lire sterline, 630 de ceasuri de mâna, bijuterii din aur, fiind indisponibilizate 5 autoturisme.

Bani buni din traficul de ţigări

30 de persoane au fost conduse la sediul S.C.C.O. Vrancea, pentru audieri. “Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin activitatea infracţională este de 736.331 de lei. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Serviciului Român de Informaţii. La activităţi au participat poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Galaţi, Bacău, Suceava, Iaşi, Neamţ şi Brăila, precum şi jandarmi. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, au mai precizat poliţiştii vrânceni legat de acţiunea pe contrabandă de ţigări. Cei 9 urmau să afle seara trecută dacă vor rămâne după gratii sau vor primi altă măsură, arest la domiciliu sau control judiciar.

Traficul cu ţigări a luat amploare în ultimii ani pe fondul creşterii repetate a accizelor la tutun. Traficanţii vând ţigările mult mai ieftin decât comercianţii autorizaţi, care plătesc accize statului. Un pachet de ţigarete de contrabandă costă între 8 şi 10 lei în Piaţa Moldovei din Focşani, iar în depozitele ilegale ele se vând cu preţuri cuprinse între 3,5 şi 6 lei, în funcţie de marcă. Calitatea tutunului este mai slabă, după aprecierea unor fumători. (Gabriel SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.