Ultima oră

A ajuns inconştient la spital după ce a băut dintr-o sticlă la întamplare

Dan Chiriac
2 mar 2016 1341 vizualizări
Un bărbat din Jariştea a ajuns în stare gravă la spital după ce a băut dintr-o sticlă, în care se afla o substanţă necunoscută.

Năstase Hortopan, 49 ani, a intrat în stare de inconştienţă şi a avut nevoie de intervenţia medicilor, care au decis transportarea sa la Spitalul Judeţean. „Poliţiştii din Jariştea au fost sesizaţi de Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Focşani că o persoană a fost preluată în stare de inconştientă, ca urmare a ingerării involuntare a unei substanţe necunoscute. În urma primelor verificări s-a stabilit faptul că persoana în cauză un bărbat de 49 de ani, din comuna Săuceşti, judeţul Bacău, a fost găsit de persoana cu care locuieşte în acelaşi imobil, în timp ce stătea în pat, fiind lucid, dar neputând să vorbească. Totodată, poliţiştii au mai stabilit faptul că bărbatul de 49 de ani a indicat că ar fi băut o substanţă dintr-o sticlă care se afla sub o masă din cameră”, a precizat Poliţia. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.