Ultima oră

Ultima oră! Fostul viceprimar PNL Tudorel Trofin a demisionat din partid

Ziarul de Vrancea
16 feb 2016 3916 vizualizări
Acesta şi-a anunţat demisia din PNL Vrancea pe contul de Facebook.Deşi nu o spune cu subiect şi predicat cel mai probabil nedesemnarea sa drept candidat al liberalilor pentru fotoliul de primar al Focşaniului a contribuit decisiv la decizia luată

Publicăm mai jos  comunicarea lui Tudorel Trofin dar şi comentariile  unor foşti-de acum- colegi politici.Obs.:Deşi pomenşte de un nou proiect politic fostul viceprimar  al Focşniului nu-l precizează concret  Deasemenea nici despre calitatea de consilier local în legislativul municipiului reşedinţă de judeţ Trofin nu face vreo referire


„Partidul Național Liberal, la revedere!
Astăzi, am luat o hotărâre cel puțin dureroasă pentru mine! Am decis să mă despart de PNL! După 16 ani de muncă susținută, momente frumoase pe care le-am împărtășit cu voi, foștii mei colegi, momente mai puțin fericite sau chiar triste, consider că misiunea mea în rândurile voastre a ajuns la final. Am luptat, în tot acest timp, pentru idei și principii frumoase, pentru bunăstarea orașului sau județului nostru, așa cum m-am priceput eu mai bine, în cadrul unei echipe. Am înțeles că echipa nu mai este în asentimentul meu și atunci, decât să devin toxic, am preferat să mă retrag.
Vreau să mulțumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, au avut un mesaj pentru mine și au înțeles momentul greu prin care am trecut!
Celor care au rămas, le doresc mult succes în acest an!
A venit momentul să abordez vechea provocare de pe alte planuri! Celor care mă vor însoți, le spun, Bine v-am găsit!”


Ciubotaru Paul Emil: Dragă Trofin Tudorel, am crescut împreună în acest partid si decizia pe care ai luat-o mă întristează profund. Ai fost un coleg de nădejde, un liberal autentic si mai ales un om onorabil. Îti urez succes în ceea ce ti-ai propus desi intuiesc ca-ti voi fi adversar emoticon smile. Stiu ca altii, nepăsători, autosuficienti, răi, mici, lasi sau doar prosti, se bucură aflând această veste dar eu personal te astept înapoi în PNL pentru ca aici e locul tău

Alexandru Ciprian Epure: Trofin Tudorel, Dorele, nu pot sa ofer Like la aceasta postare și nu cred ca ar trebui sa placă cuiva. PNL pierde prin tine o esență dar sper ca vei regândi aceasta decizie și vei vedea, sper că mai degrabă decât ar gândi unii, că în PNL ai o familie care te vrea alături. Cum era aia ... Adio, dar rămân cu tine emoticon smile


Vom reveni cu amănunte


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
lilian , acum 3625 zile, 20 ore, 49 minute, 20 secunde
Buna ziua prieteni vreau să împărtășesc mărturia mea și cât de recunoscător eu sunt de când iubitul meu a venit înapoi la mine, din cauza grătarului ajutor Dr. ogodo Mike a cărui adresă citeste integral
G.n.b., acum 3712 zile, 16 ore, 11 minute, 52 secunde
Miscari basescianiste gen "adio dar raman cu tine". S-au saturat oamenii de lacrimi si mutari strategice gen hoardei basiste. Un scenariu pe care pariez - Tudorel Trofin candidat independent citeste integral
Mos toader, acum 3712 zile, 16 ore, 36 minute, 6 secunde
Pt.basescu .... Cu cine se lupta MP cu PSD-i-l ,cu președintele Stelescu care a fost asociat intr-o firma cu mama lui Oprisan si a ajutat la fraudarea alegerilor din 2004 prin multiplicarea la citeste integral
Băsescu , acum 3712 zile, 19 ore, 55 minute, 28 secunde
Nu are adeziune la MP dar felicit decizia de a pleca din partidul care se confunda din ce in ce mult cu un soviet de sub tutela Stallinoprisan.Voi ăștia marii membri PNL care invocați cultul citeste integral
un penelist adevarat (nu ca tine!), acum 3712 zile, 21 ore, 27 minute, 35 secunde
Dorele, sa intelegem ca PNL a fost pt tine doar o rampa de parvenire si nimic altceva. Iar cand n-a mai aparut nimic la orizont, ura si la gara, nu? Sa-ti fie rusine! Iar daca vei alege sa te duci la citeste integral
Hefaistos, acum 3712 zile, 21 ore, 42 minute, 22 secunde
Se duce la dansuri. Latino. Mai mult ca sigur. :))
gigel, acum 3712 zile, 22 ore, 54 minute, 35 secunde
Ca sigura e data adeziunea la Miscarea Poponara.
Marguro, acum 3712 zile, 23 ore, 11 minute, 43 secunde
PNL-ul pornise bine in Vrancea. Chiar daca unificarea cu PDL-ul părea anevoioasă si plină de "cotoieli" din ambele părți, se profila o liniștire si, mai ales, o primenire atât de citeste integral
Banghici Costel, acum 3712 zile, 23 ore, 18 minute, 18 secunde
Aloooooooooo. PNL VRANCEA ..... Aloooooooooo Cand le ve-ti retrage sprijinul politic condamnatilor cu suspendare fostului primar Ionescu Neculai acum actual consilier al viceprimarului Rades Cristian citeste integral
Gheorghe, acum 3713 zile, 33 minute, 3 secunde
Te duci precis la ALD sau mai precis la Alianta Socilaista Democrata a lui Tariceanu !!??
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.