Ultima oră

Se întâmplă la puşcărie: Un fost deținut a încercat să intre prin efracție în penitenciar

Ziarul de Vrancea
28 ian 2016 1803 vizualizări

Un fost deținut în penitenciarul din Focșani a fost prins în timp ce încerca să intre prin efracție, sărind gardul, în incinta respectivei instituții unde fusese încarcerat și din care fusese eliberat condiționat doar în urmă cu două zile. Constantin Mădălin Drăghici, în vârstă de 42 de ani, "a escaladat gardul împrejmuitor al grădinii agrozootehnice a Penitenciarului Focșani", dar "a fost observat de agentul supraveghetor din cadrul Secției cu regim deschis, care a efectuat și somațiile necesare", a declarat, miercuri, subcomisar Georgeta Gură, purtător de cuvânt al penitenciarului din Focșani. Imediat după ce a fost reținut, bărbatul a mărturisit, spre surpriza anchetatorilor cazului, că ar fi vrut să revină în incinta penitenciarului pentru a-i duce un telefon mobil unui "fost coleg de suferință" din celula pe care o părăsise doar cu două zile în urmă. Constantin Mădălin Drăghici ajunsese după gratii la penitenciarul Focșani după ce judecătorii din Ploiești îl condamnaseră la opt ani de închisoare. Magistrații de la Judecătoria Focșani au admis cererea de eliberare condiționată a bărbatului pe 18 ianuarie. Pentru că nu a existat contestație în termenul fixat de instanța de judecată, acesta a fost eliberat din penitenciar, de care i s-a făcut dor, însă, după doar două zile. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
un roman atotstiitor, acum 3730 zile, 2 ore, 50 minute, 34 secunde
Ce ne facem daca vin toti ''studenti'' inapoi ,la papa gratis ,medicamenta gratis,munca ioc,impozit de la fraieri etc?Veniti fratilor, veniti !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.