Ultima oră

DOCUMENT ATASAT!!! Regulament "nazist" pentru focşănenii care deţin animale de companie

Ziarul de Vrancea
5 ian 2016 5262 vizualizări
Staţi la bloc şi aveţi un animal de companie, un căţeluş sau poate o pisicuţă? Primăria pregăteşte nişte “surprize” de neîmblânzit pentru cei care iubesc şi deţin animale!

Regulamentul pentru deţinerea, creşterea şi circulaţia animalelor domestice şi de companie pe raza municipiului Focşani interzice deţinerea şi creşterea animalelor de companie fără acordul vecinilor şi a Asociaţiei de proprietari. Se interzice cu desăvârşire creşterea şi întreţinerea animalelor în afara spaţiilor şi terenurilor pentru care nu aveţi act de proprietate, în caz contrar fiind pasibil de o amendă “grasă”, cuprinsă între: 800 şi 1.500 Lei. În plus, câinii de orice rasă şi mărime - în afara maidanezilor, desigur - trebuie purtaţi obligatoriu în lesă sau cu botniţă. Ieşiţi cu flocoşenia la plimbare? Nu uitaţi să aveţi la voi carnetul de sănătate, măturica, punga PVC şi mănuşi în vederea colectării deşeurilor. Mai ţineţi minte pozele cu necuvântătoarele călătorind cu autobuzul sau tranvaiul? Nu veţi mai avea parte de asemenea imagini, teoretic, deoarece va fi interzisă pătrunderea călătorilor cu lăbuţe în autobuze, instituţii, magazine, locuri de joacă, în şcoli şi grădiniţelor ori în pieţe.

Există în Focşani spaţii amenajate special pentru câini? Ei, bine, plimbatul căţeilor se poate face numai în zonele care nu sunt semnalizate cu indicatoare - "Accesul animalelor interzis”. Pentru mai multe detalii despre restricţiile care vor fi impuse, citiţi aici Regulamentul!

Iubitorii de animale din Focşani critică noile legi restrictive care vor fi introduse anul acesta pentru posesorii de animale de companie, potrivit cărora nu mai poţi avea căţei sau pisici fără acordul vecinilor şi fără să le pui botniţă, indiferent de rasă sau mărime. Ca replică la afirmaţiile acestora, viceprimarul Iorga i-a invitat pe iubitorii de căţei dezbaterea Regulamentului pentru deţinerea, creşterea şi circulaţia animalelor domestice şi de companie pe raza municipiului


Domnule viceprimar Marius Iorga,

Datorită presei locale, ce ne-a adus la cunoştinţă “Proiectul de Hotărâre din 6 noiembrie 2015, pentru aprobarea Regulamentului privind deţinerea, creşterea şi circulaţia animalelor domestice şi de companie pe raza Municipiului Focşani”, am rasfoit paginile acestuia şi am sesizat noi discriminări la adresa noastră, a posesorilor şi iubitorilor de animale.

 “Art. 3. a) Cetăţenii care locuiesc în blocuri cu apartamente, pot creşte şi întreţine animale de companie, în spaţiul pe care îl deţin, cu acordul Asociaţiei de proprietari din care fac parte, având obligaţia de a lua măsuri ca acestea să nu murdărească şi să nu deterioreze spaţiile de folosinţă comună (holuri, scări, spaţii verzi). În caz contrar, vor fi obligaţi să efectueze curăţenie, decontaminare, refacerea spaţiilor deteriorate şi plata daunelor.

b) Pentru deţinerea a mai mult de doi câini trebuie obţinut acordul vecinilor.”

Suntem obligaţi să cerem acordul vecinilor pentru a creşte un animal de companie (nefiind specificată rasa acestuia). Oare noi nu aveam aceleaşi drepturi ca fiecare cetatean, deşi suntem plătitori de taxe şi impozite? Suntem noi o clasă socială aparte? De ce? Pentru ca un câine latră? Pentru că o pisică miaună? Iar vecinii cu 2 picioare sunt silenţioşi? Copiii din bloc nu urlă şi ţipă cât este ziua de lungă, vecinul de vis a vis nu dă muzica la maxim în fiecare vară, încât nici termopanele nu mai rezistă? Vara, pensionarii din bloc se strâng în faţa blocului şi joacă table până la 12 noaptea, timp în care vocabularul lor este atât de ruşinos. Dârele de noroi, lăsate de bocancii vecinilor nici nu se compară cu urmele lăsate de lăbuţele câinilor, dar noi, proprietarii de caini trebuie să fugim repede în casă să luăm mopul şi să ştergem, deşi plătim pentru femeia de serviciu? Noi, iubitorii şi posesorii de animale, trebuie să suportăm şi să îngăduim toate acestea, dar pentru a creşte un animăluţ în casă aşteptăm acodul locatarilor, care de obicei sunt îndoctrinaţi cu ură faţă de animale? Nu suntem noi oare discriminaţi?

 “Nerespectarea prezentelor norme se sancţionează astfel: - Art. 2, 3 (lit. a, b), 5, 6, 20, 21, – cu amendă contravenţională cuprinsă între: 500 – 800 Lei – pentru persoane fizice 800 - 1.200 Lei – pentru persoane juridice”
Teama de aceste amenzi va duce la un alt val de abandonuri a animalelor de companie pe străzile oraşului Focşani. Şi pentru asta vreţi să ne amendaţi?

“Art. 4. a) Se interzice cu desăvârşire creşterea şi întreţinerea animalelor de companie în afara spaţiilor şi terenurilor pe care proprietarul le deţine, în scările de bloc sau alte incinte de folosinţă comună, pe spaţiile aparţinând domeniului public şi privat ale Primăriei Muncipiului Focşani, din vecinătatea blocurilor de locuit, sau în alte condiţii decât cele prevăzute în prezentele norme.”
“Art. 4 (lit. a, b), 7,  8 (lit. a, b, c), 15 - cu amendă contravenţională cuprinsă între: 800 – 1000 Lei - pentru persoane fizice 1.200 – 1.500 Lei - pentru persoane juridice”
Deja discriminarea atinge cote maxime la acest articol! Vreţi să ne amendaţi pentru că în pieptul nostru bate o inima care se rupe la vederea unui animal flămând şi că întindem mâna cu o bucată de pâine ca să îl hrănim? Deja ne-aţi pus în postura de infractori, de persoane non grata, de scursuri ale societăţii care producem cel mai grav lucru din oraşul acesta?! Şi cum ne veţi amenda? Veţi pune Poliţia locală pe urmele noastre, a infractorilor, să ne urmărescă pe la colţ de bloc cum dăm un os la un câine sau o mâţă sau veţi face la fel ca pe vremea împuşcatului, va veţi folosi de turnători?!
 

"Vreţi să ne amendaţi, pentru că hrănim animalele?"

Oraşul acesta geme de caini abandonaţi, de câini schilodiţi de concetăţeni ce consideră că au dreptul să omoare în bătaie un amărât de animal ce nu are puterea sa se apere, şi voi pe noi vreţi să ne amendaţi, pentru că hrănim animalele? Câte cazuri de abandon aţi anchetat până acum? Câte amenzi aţi dat celor ce vin de la sate cu portbagajul plin de caini şi îi varsă pe la colţurile blocurilor? Câte babe aţi amendat că au venit la Casa de Pensii şi au răsturnat din sacoşa lor câteva pisici? Ce interese aveţi de nu puneţi o dată stop abandonului şi înmulţirii necontrolate a câinilor din oraşul Focşani şi satele limitrofe? De câţi câini morţi în lagărul de la Goleşti sunteţi responsabili? Sunt atâtea fundaţii care sunt dispuse să sterilizeze în masă câinii din judeţul Vrancea, căci problema aceasta nu este doar în oraşul Focşani, ci peste tot, epicentrul înmulţirii necontrolate fiind în curţile oamenilor de la sate. De ce nu colaboraţi cu fundaţiile dispuse să ajute cu sterilizarea? De ce nu există interes?

“Art. 7. În timpul plimbării câinilor pe domeniul public, aceştia vor fi purtaţi obligatoriu în lesă, indiferent de talie sau rasă. Câinii de talie mijlocie, talie mare, cât şi câinii din rasele periculoase, specificate în OUG 55/2002, vor purta botniţă. Însoţitorii vor avea asupra lor carnetul de sănătate al animalului, iar în timpul plimbării: măturica, punga PVC şi mănuşi în vederea colectării dejecţiilor produse de câini. După colectare, punga va fi închisă etanş şi depusă într-o europubelă.

Art. 8. a) Se interzice intrarea persoanelor însoţite de câini în instituţii, magazine, săli de spectacole şi sport, mijloace de transport în comun, locuri de joacă pentru copii, incinta şcolilor şi grădiniţelor, pieţe agroalimentare cât şi alte spaţii unde se comercializează alimente. Fac excepţie, câinii aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării Naţionale, care sunt însoţiţi şi se află în misiune. Plimbatul câinilor se poate face numai în zonele care nu sunt semnalizate cu indicatoare - "Accesul animalelor interzis”. Administratorul spaţiului public are obligaţia să semnalizeze corespunzător interdicţia”

Una zice legea naţională, alta regulamentul focşănean

Conform “Monitorului Oficial nr. 146 din 27 februarie 2014 a fost republicată O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi” sunt stipulate următoarele:
“În cadrul acestui act normativ se arată:
Art. 1. Prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează: a) Categoria I: Câinii de lupta şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişiilor; b) Categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişiilor.
Art. 6. - (1) Accesul câinilor prevăzuţi la Art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis.
Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al câinilor din rasele Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobănesc German, Dobermann, Presa Canario, Ciobanesc de Asia Centrala Komondor, Kuvasz, Schnauzer Urias şi metişiilor în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini, accesul câinilor prevazuţi în prezentul alineat este permis fără botniţă şi fără lesă.”
Ceea ce dumneavostră vreţi să decideţi, aceea că: “Art. 7. În timpul plimbării câinilor pe domeniul public, aceştia vor fi purtaţi obligatoriu în lesă, indiferent de talie sau rasă. Câinii de talie mijlocie, talie mare, cât şi câinii din rasele periculoase, specificate în OUG 55/2002, vor purta botniţă”, este în neconcordanţă cu legea nr 55/2002, deci nu este obligatoriu ca toate animalele de companie să poarte botniţe, decât cele menţionate la Art 1 lit a) şi b), în neconcordanţă fiind şi accesul în locurile publice şi mijloacele de transport.

Literă de lege: Căţeii nu au voie în parc
 

Ne-aţi interzis accesul în parcuri, călcând pe drepturile noastre ca şi cetăţeni ai oraşului, discriminându-ne, deşi suntem plătitori de taxe. Bun, ne-aţi interzis accesul, dar ne-aţi pus la dispoziţie locuri special amenajate pentru câini, precum sunt în multe oraşe din România?
Vă temeţi de noi ca de o sectă păgână, ne amendaţi şi ne arătaţi cu degetul, vreţi să strângem dejecţiile câinilor noştri şi să le aruncăm la coşul de gunoi, deşi trebuie să mergem câte 500 m, poate şi mai mult, să găsim unul. Mizeria lăsată de cetăţenii agreaţi de dvs., nefiind taxată sub nicio formă, tonele de mizerie din parcuri este o imagine de vis probabil, boscheţii din parcuri folosiţi ca şi toaletă publică de oameni se pare că nu deranjează pe nimeni.
Şi tot pe noi vreţi să ne amendaţi?

"Lumea dureroasă a unui animal care s-a născut într-o lume condusă de bestii!"

“Art.13. La solicitarea persoanelor fizice şi juridice interesate, se pot efectua opraţiuni de: capturare, transport, cazare şi eutanasiere contra cost cu obligaţia achitării sumei de 100 lei/câine.

Art.14. Pentru persoanele fizice şi juridice interesate se pot asigura servicii de cazare în regim de pensiune pentru câini şi pisici contra sumei de 50 lei/zi/câine, sumă ce se va achita anticipat.”

”Operaţiuni de: capturare, transport, cazare şi eutanasiere contra cost cu obligaţia achitării sumei de 100 lei/câine”??? Aici nu înţeleg! Moartea unui câine se plăteşte cu 100 de lei? Bugetul primăriei se îmbogăţeşte cu 100 de lei, în urma unei crime săvârşite de angajaţii dvs.?
Pensiunea se află la adăpostul de la Goleşti? Acolo sunt condiţii de pensiune? Păcat că nu vedeţi realitatea.

Probabil că aceste rânduri scrise de mine nu vor trece prin faţa ochilor dvs., iar dacă, totuşi vor fi citite, mi-aş dori ca pentru o secundă, doar una, să simţiţi durerea animalelor abandonate, foamea ce le macină trupul, setea ce le usucă gâtul, frigul ce îi face să tremure neîncetat, durerea rănilor sângerânde, sugrumarea provocată de lanţul hingherilor şi apoi moartea lentă, prea dureroasă a unui animal ce nu a greşit cu nimic, doar că s-a născut într-o lume condusă de bestii! Nu realizaţi că deţineţi soluţia umană şi civilizată a schimbării situaţiei animalelor abandonate, nu realizaţi că în faţa celui de Sus sunteţi direct responsabil pentru fiecare decizie pe care o luaţi!
Mareţia şi civilizaţia unui popor se cunosc după felul în care tratează animalele. (Mahatama Gandhi)

Semnat de un cetăţean posesor şi iubitor de animale şi discriminat de dvs..

Replica viceprimarului Marius Iorga (foto):

“Vă informez că am citit petiţia trimisă şi vă răspund cu cea mare sinceritate că respectăm toţi iubitorii de animale (personal am doi câini şi o pisică / ambii căţei sunt maidanezi şi înfiaţi după stradă din aceeaşi dragoste pentru animale!). În noul regulament (propunere de fapt) nu se urmăreşte discriminarea deţinătorilor şi, implicit, iubitorilor de animale, ci, pur şi simplu, se urmăreşte actualizarea fostei hotărâri de Consiliul Local după noile reglementări în vigoare.
Pentru o mai bună întelegere, dar şi pentru transparenţă, vă invităm (pe toţi iubitorii de animale) să participaţi, în data de 6 ianuarie 2016, ora 10:00 (Sala de sedinţe a Consiliului Local) la dezbaterea publică privind Regulamentul pentru deţinerea, creşterea şi circulaţia animalelor domestice şi de companie pe raza municipiului Focşani. Aici va puteţi exprima doleanţele şi putem avea un dialog sincer şi deschis în ce priveşte noul regulament. Vă aduc la cunoştinţă că la această întâlnire vor participa şi reprezentanţii Federaţii pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din România – FPAM.”


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
Lolita, acum 1348 zile, 18 ore, 1 minut, 59 secunde
E foarte de bun simt si la fel ca in alte tari. vreti o tara ca afara, dar cand se iau hotarari ca afara, incepeti sa latrati si sa mugiti aiurea. Va e lene sa aveti punguta cu voi? E normal,nimeni nu citeste integral
cetățean onest , acum 1350 zile, 7 ore, 46 minute, 40 secunde
Ce regulament tâmpit, sa ti-l bagi în cursul.
j, acum 1350 zile, 19 ore, 27 secunde
pai propun ca vecinii sa-mi ceara acordul daca doresc sa faca/aiba un copil. valabil si pentru cei care au deja copii.
anonim 2, acum 1350 zile, 19 ore, 56 minute, 3 secunde
si dupa tigani cine aduna? Tu pui mizeria la container si tiganul o rascoleste si o arunca pe jos. Sunt unii care isi arunca gunoiul de sus., de la etaj. Le e sila sa coboare. Intre rosturi citeste integral
c, acum 1351 zile, 1 ora, 31 minute, 26 secunde
sa fim seriosi, , nu am vazut pe cineva sa adune ca.....u dupa cainele lui, la noi se dau legi care nu se respecta; exemplul e cea cu gratarele, numai in focsani mai vezi gratare la colt de bloc sau citeste integral
cetateanul model, acum 1351 zile, 2 ore, 17 minute, 18 secunde
Un adevar este clar pentru toata lumea :ANIMALELE NU SE CRESC LA BLOC !!!NU MAI CHINUITI ANIMALELE CRESCANDU'LE LA BLOC!!! Un alt lucru care e un adevar dur : IN CASA IN CARE SE CRESTE UN ANIMAL citeste integral
maria, acum 1351 zile, 9 ore, 49 minute, 15 secunde
sunt iubitoare de animale, desi nu am. propun infiintarea unui parc special. nu vreau sa mai vad animale in parcurile destinate copiilor ori adultilor.
dan, acum 1351 zile, 10 ore, 12 minute, 18 secunde
Ar fi foarte buna aceasta hotarire .Totodata , autoritatile trebuie sa ia masuri pentru stoparea abandonului animalelor , pentru sterilizarea lor , pentru stringerea acestora de pe strazi si citeste integral
Oana, acum 1351 zile, 10 ore, 30 minute, 5 secunde
In momentul in care o sa reusiti sa sterilizati cainii, atunci o sa fie si la noi ca la ''altii''.Niciodata n o sa reusiti nimic pentru ca nu suntem civilizati.Mare dreptate are citeste integral
on cetatean, acum 1351 zile, 11 ore, 29 minute, 29 secunde
Du-te dracului anonimule frustat! Dupa boschetari dupa aurolaci , tigani si dupa betivi aduni tu???Asa se usureaza si berzele,randunelele,, plozii tinuti de mamicutele lor care dupa ce-i sterge la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.